|
ALEXANDRU BORZA –
ÎNSEMNĂRILE UNUI BOTANIST ROMÂN DINTR-O CĂLĂTORIE ÎN CHINA (II)
Avertisment
Jurnalul profesorului Alexandru Borza consemnează o vizită de două luni şi jumătate pe care acesta a făcut-o în anul 1958 în China, la invitaţia Academiei Sinica din Beijing. Era o recunoaştere a meritelor excepţionale ale botanistului Alexandru Borza care, la solicitarea celebrului savant Engler, determinase, la începutul secolului, la Berlin – unde se găsea la studii de specializare –, o colecţie de plante adunate de botanistul Limprecht în provincia Yunnan din China. Rezultatele acestei determinări au fost publicate în 1914 la Berlin. Profesorul Borza era, în 1958, aşa cum au afirmat specialiştii chinezi cu prilejul unei întâlniri a omului de ştiinţă român cu premierul Zhou Enlai, cel mai vechi autor de floră chineză în viaţă.
Născut în 1887 la Alba Iulia, Alexandru Borza a fost, încă din tinereţe, un pasionat botanist. Prodigioasa sa activitate (ştiinţifică, didactică şi administrativă) impresionează prin volumul şi diversitatea ei. A fost membru fondator al Universităţii din Cluj în 1919 şi rector al acestei Universităţi în 1944-1945. A fost întemeietorul şcolii geobotanice româneşti şi promotor al ocrotirii naturii în România. Cea mai dragă realizare a sa fost Grădina botanică din Cluj, care astăzi îi poartă numele.
Ca o recunoaştere a contribuţiilor sale ştiinţifice, în 1990 i s-a acordat post-mortem titlul de academician.
În 1948 a fost pensionat de regimul instaurat în România, dar şi-a continuat cu aceeaşi ardoare cercetările ştiinţifice. O viaţă de muncă neîntreruptă şi devotată, închinată ştiinţei şi ţării sale, s-a încheiat la vârsta de 84 de ani, în 1971.
Călătoria în China a considerat-o ca o încununare a activităţii sale de botanist.
Jurnalul de faţă (rămas în manuscris) înregistrează în mod concis şi totodată precis şi detaliat – la acestea adăugându-se sensibilitatea, umorul şi simţul pitorescului –, observaţiile omului de ştiinţă dar şi ale omului de cultură şi ale turistului, care descoperă cu mare interes diverse aspecte semnificative ale culturii, ale civilizaţiei şi ale vieţii cotidiene chineze. Însemnările de călătorie în China ale profesorului Alexandru Borza nu au doar valoarea unui document personal, ci şi cea a unei mărturii istorice privitoare la China anului 1958 şi la relaţiile româno-chineze.
VETURIA ŢENCHEA (n. BORZA)
şi MARIA ŢENCHEA
30 martie, Canton (Guangzou)
Am dormit bine. La ora 10 am plecat în oraş cu tovarăşii de la Academia Sinica şi cu secretarul meu Huan. În stradă, vegetaţie subtropicală, alee de Kentia, Acacia, Carica papaya, Musa sapientium, Albizia chinensis etc. Prăvălii cu împletituri de Bambus. În parcul celor 72 de eroi necunoscuţi, numeroase specii: Livistona chinensis în floare, Grevillea robusta, Araucaria cunninghamii, Cunninghamia lanceolata, Ligustrum sinense, Jasminum, Areca (înalt de 8 m), Ficus (copăcel), Bauhinia purpurea, Gossampinus malabarica etc. Facem o plimbare în oraş. Multe clădiri monumentale noi. Oraşul vechi din galerii uniforme cu nenumărate prăvălii, ateliere meşteşugăreşti. Toţi lucrează, vând, gătesc în stradă. Copii mulţi şi aici. Mamele îi poartă legaţi la spate şi aşa umblă cu ei, greblează prin parc, gătesc pe bărcile locuinţe. Cobor la masă la 13,30. La o masă câţiva cehoslovaci cu capul neacoperit, apoi un indian cu turban, iar eu cu basca. Fiecare cu obiceiul său. Senzaţia zilei este aici ansamblul mongol de cântece şi dansuri. E vorba să asist şi eu la spectacol astă-seară. Dormitorul meu are vedere spre “fluviul perlelor”, Ciu-Kiang. Chiar jos, în dreptul geamului, sunt bărci locuite, câte 4-8 în rând, cu un pod care duce la toate. Se vede toată gospodăria lor. Mai am un salonaş şi birou unde primesc vizitatorii. Noaptea e linişte. La masă, alături, vine un spaniol bătrân cu soţia. Chelnerii vorbesc englezeşte. Priveliştea e minunată: fluviul perlelor şi viaţa ce se desfăşoară pe el. Întâi sunt vaporaşele care trec fluviul de la un ţărm la altul, la debarcader, într-una. Apoi vaporaşe în sus şi în jos, remorci cu 2-4 bărci mari după ele, vaporaşe etajate vopsite în multe culori, cu flori şi pitoreşti inscripţii chinezeşti; joncile cu “pânze” albe sau rogojini sunt şi mai pitoreşti. Se ajută şi cu vâsle. Apoi bărcile locuinţă fără vâsle, care vin şi se ataşează la surorile lor, unele cu capul, altele cu prora în sus. Numeroase bărci transportă munţi întregi de căpăţâni de varză şi felurite alte legume. Aproape în faţă se formează şi plute mari dintr-un depozit de lemne uriaş. Se transportă multe lemne. Nu conteneşte şuieratul sirenelor, fluieratul altor vase. Pe străzi, transportul se face tot de către oameni. Abundă ricşele, abia vezi maşini. Numai în jurul hotelului stau maşini cu zecile. Un du-te vino de delegaţii în toate limbile cu perivocii lor.
31 martie, Teng-Hu
Vizita muzeului de istorie, începând cu Homo pekinensis, până azi, într-un palat roşu, străvechi, din timpul dinastiei Ming, înalt de 25 m, cu 5 etaje. Alături, stadionul. Mă încântă un copac foarte mare cu flori roşii: Gossampinus malabarica, un gard sălbatic de Jasminum, Lantana, Broussonetia. Alături, un monument înalt. La 12,45 plecăm cu maşina spre Teng-Hu, la 95 km depărtare de Canton, în munţi, unde se găseşte o staţiune botanică, pădure subtropicală, staţiune de vilegiatură în munţi. Un bac ne trece peste râu. Vedem nenumărate bărci-locuinţe, cu viaţa lor, cu acoperământ de pânză gudronată. Femei spală rufe, copiii se joacă, mănâncă. Au şi ghivece cu flori. O coafeză populară îşi exercită meseria. Trece un vaporaş cu radio, apoi iarăşi bărci-locuinţe, cât frunză şi iarbă. Am ajuns la orezării întinse, unde zeci de ţărani lucrau la plantatul orezului. Alături, întinse culturi de trestie de zahăr. Răzoarele plantate cu Musa (bananieri) şi bostani. Se ară cu bivoli. Apoi, lungi dealuri roşcate replantate cu Pinus massoniana. De-a lungul şoselei Acacia confusa (copăcel în floare), Eucalyptus robusta. Un sat străjuit de Gossampinus malabarica. Se seceră o holdă de grâu. Un câmp de Vicia faba. Pe o colină paşte şi o vacă printre mulţi bivoli. Sate frumoase, au case cu olane. Trecem pe lângă o pagodă cu 9 etaje. Copaci bătrâni de Ficus pe lângă sate. Se văd ţărani secerând, alţii îmblătesc ca la noi. Câteva grupuri de capre, case boiereşti părăsite în câte un sat. Se văd munţi înalţi, denudaţi, dar replantaţi. Apar alte plante subtropicale: Litchi chinensis, Colocasia esculenta etc. Ne apropiem de munţi prăpăstioşi. Şoseaua e nouă, admirabilă. Sosim la staţiunea de vilegiatură Teng-Hu, lângă un sanatoriu. Ne întâmpină două tinere botaniste venite de la Canton. Pe pereţii stâncilor, Dicranopteris linearis, Drosera peltata, Backea frutescens, Lycopodium cernum, Blechnum orientale, Lygodium japonicum, Syzygium (copaci). Staţiunea se compune din mai multe clădiri: un oficiu de turism cu o vastă gospodărie. Sunt găzduit într-o vilă cu ziduri reci, dar cu tot confortul. Jur împrejurul vilelor, copaci sudici. Pe scări, plante cu flori în ghivece: Begonia semperflorens şi maculata, mici palmieri, Asparagus sprengeri, Chlorophytum Sternber-gianum, magnolii parfumate. Mai jos curge o apă cu zgomot şopotitor. Dealurile sunt împădurite cu Pinus massoniana. Alte specii caracteristice: Castanopsis, Cryptocaria, Ficus (mai multe specii), Artocarpus. Seara, discuţii botanice cu trei asistenţi.
1 aprilie, Canton
Am dormit destul de bine. Mă trezesc în murmurul văii şi ciripitul păsărelelor. Suntem în munţii Teng-Hu, longitudine 112°35’, latitudine 23°08’, regiune calcaroasă. Piscul Thilong 1006 m. Păduri naturale 2.000 ha, plantaţii de păduri 20.000 ha. Lucrare colectivă a Universităţii „Tsung-San”. Aici încep, se pare, pădurile naturale de Pinus massoniana. Temperatura maximă 42°C. Ploi maxime în mai. Zăpadă nu este, numai brumă. Umiditatea medie a anului 80%, sol roşu, galben, brun, pH – 4,5 - 6. Lucrez cu Huan pe terasa deschisă, unde zboară fluturi mari. Am ierborizat multe specii. Urcăm la o cascadă de peste 50 m. Pe trunchiuri cresc epifite şi urcă liane. Ne fotografiem mai jos de cascadă. Călugării budişti veniţi din India au ridicat aici un templu şi au introdus planta Caryota.
Venim la masă la 12,30. După-masă, întoarcerea la Canton. Pe drum am văzut primul tractor în China şi primul zebu. Pe dealuri, plantaţii nereuşite de Eucalyptus. Am întâlnit un camion ce transporta zeci de coşuri cu porci. Am sosit bine la Canton, la ora 6,45.
2 aprilie, Canton
Am dormit bine, cu somnifer şi două antinevralgice. Dimineaţa la 10, la spital la control. Totul e în ordine. Aflu din ziare că o delegaţie guvernamentală română a sosit la Pekin. Pe la 11,30 vine în vizită vice-directorul Institutului botanic al Academiei – profesorul S.C. Chang, care a fost în 1932 la Diels, în Germania. Vorbim despre împăduriri şi zone de vegetaţie. Este adept al metodei Braun-Blanquet. A luat conferinţa mea în engleză, să o traducă în chineză. După conferinţă vor urma diafilmele.
3 aprilie, Canton
Vizită la Institutul botanic, într-un campus uriaş cu multe clădiri. Herbarul mare cuprinde 600.000 de foi, plante din China de Sud şi puţine specii europene. Profesorul de botanică sistematică, geobotanică şi fitocenologie, Chang-Hung-Ta, e autorul lucrării despre asociaţiile vegetale de la Teng-Hu. Vizităm grădina botanică. Plante deosebite în grădină: Podocarpus macrophylla maki, Liquidambar formosana, Liriodendron chinensis, Tectoma grandis, Angiopteris erecta, Phaius grandifolius, Ananas sativus, Ixora chinensis, Euphorbia milii, Cleome pungens, Metasequoia glyptostroboides (fosilă vie descoperită în China), Ginkgo biloba, Diplopanax, Cashaya, Ipomea batatas, Hevea brasiliensis, Siegesbeckia orientalis. Alee splendidă de Bauhimia sp. Mergând spre hotel ne prinde un potop de ploaie adusă de vântul muson. Profesorul Chang a fost foarte prietenos. Spune că ştie de numele Borza, autor de plante chineze, acum e fericit că mă cunoaşte personal. Ne-am amintit de Congresul de la Cambridge (1930), unde a fost prezent şi el. S-a mirat foarte mult că nu s-a admis să particip la congresele de la Stockholm şi Paris, deşi figuram printre preşedinţii de onoare. Ne-am amintit de prietenii comuni, botaniştii Skottsberg, Nordhagen, Rehder şi alţii. El are 69 de ani. Directorul Institutului botanic din Pekin a trecut de 75 de ani, este Nestorul botaniştilor chinezi. Eu am rămas vice Nestor, dar eu am publicat mai întâi plante noi din China în 1914. Cum profesorul Chun e specialist în Fagacaee, am discutat problema lui Fagus orientalis de care auzise. Seara, după cină, mare serată de adio în sala de dans. Pleacă turiştii germani şi grupul turistic rusesc. Se adună mulţi chinezi invitaţi, fete şi tineri. Ruşii încep cu un cântec, apoi se încinge dansul. Numai acum vin germanii, care au avut cina de adio. Sunt vreo 24, domni şi doamne, între ele unele foarte elegante şi frumoase. Se aşază pe scaune lângă grupul alcătuit de mine, de Huan şi de secretara Academiei, cu care dansează Huan. Apoi dansează şi cu nemţoaicele. Intră în vorbă cu mine un medic din Berlinul de răsărit, apoi soţia sa, asistentă la zoologie la Greifswald. Promite că va transmite salutări lui dr. Rothmaler din partea mea. Şapte bărbaţi sunt medici în grupul nemţilor. Am plecat la ora 9.
4 aprilie, Canton
Am dormit bine. Regret că aseară n-am mai stat, pentru că am aflat că s-a cântat “Röslein”, apoi ruseşte şi chinezeşte. Dimineaţa la 10 vizităm casa unde Mao Tze-Dong a fondat partidul lui ţărănesc. Localul a fost un templu confucianist, vechi de 400 de ani. Acum e aranjat ca muzeu. Un bătrân călăuz ne explică englezeşte. Face vizită şi o delegaţie guvernamentală poloneză. Plecăm acasă, căci este anunţată vizita directorului Institutului botanic al Academiei, Woon-Joung-Chun, vicepreşedinte al filialei Academiei, ca să ne ia la masă cu preşedintele filialei, într-un restaurant din apropiere. Soseşte la ora fixată, îi arăt publicaţia din 1914. Spune că el atunci a ajuns „graduate”. Promite că ne va trimite seminţe de Panax ginseng. Mergem la masă, unde ne aşteaptă bătrânul preşedinte al Academiei Chinei de Sud, un filosof care nu vorbeşte decât chinezeşte, tradus de Huan. Se servesc cel puţin 25 de feluri chinezeşti, apoi vin, bere, ceai. Închinăm paharul pentru prosperitatea ştiinţei. Preşedintele vorbeşte de vreme, de mâncăruri. Se serveşte Litchi chinensis, apoi taro (Colocasia) ca nişte gulii umplute, bucăţi de bambus şi altele. Profesorul Chun spune că ar trimite un tânăr pentru a se forma în specialitatea paleobotanică. Recomand călduros ca profesor pe Emil Pop, lăudându-i activitatea în acest domeniu. În timpul mesei începe o răpăială de ploaie, cu fulgere şi trăsnete. Aici nu e de trăit. Umiditatea aceasta excesivă şi nocivă a aerului nu prieşte sănătăţii mele. Plecăm acasă, mă culc. Mă trezesc cu durere la umărul stâng, mă simt prost. Îmbrac costumul negru pentru conferinţa mea, care va avea loc la ora 7. Conferinţa a început la ora 7,30, la Institutul botanic, în sala de conferinţe, arhiplină. M-a primit directorul Chun (cu fiul său mic, filatelist), m-a prezentat publicului botanic (circa 60 de persoane) care umplea sala. Erau profesori, asistenţi şi practicanţi în botanică. A spus că sunt unul dintre cei mai bătrâni botanişti chinezi, care, încă din 1914, publicase specii noi din Junnan. Chiar prezintă specia Rhabdothanopsis Dielsii Borza. El ar dori să aibă o fotografie după tipurile speciilor mele: Didymocacerpus Dielsii şi Rhabdothanopsis Limprichtiana. Spun că probabil au rămas la Breslau sau Berlin. Trebuie să duc corespondenţă în privinţa aceasta. Îşi aminteşte că ne-am întâlnit în 1930 la Congresul de la Cambridge. Răspund pe scurt prezentării ce mi s-a făcut. Conferinţa mea, tradusă din englezeşte de profesorul Chang, a fost citită de acelaşi. (I-am dat două volume cu dedicaţie din Conspectul Florei României). Urmează proiecţii cu Grădina botanică din Cluj şi rezervaţia din Retezat. Eu dau explicaţii în englezeşte, iar Chang traduce. Le place. Plasez indicaţii de filogenie, secţie istorico-culturală şi altele, pentru grădina botanică. La sfârşit mulţumeşte profesorul Chun şi unul tânăr, pentru cele transmise. Eu mulţumesc în franţuzeşte tuturor şi urez prosperitate Chinei noi. A fost o seară reuşită, dar sunt obosit. Mă gândesc mult la ai mei de acasă.
5 aprilie, Canton
Vizită la plantaţiile tropicale. Sunt însoţit de un asistent şi o asistentă de la Institutul botanic, care nu prea cunosc plantele. Cooperativa agricolă ne-a dat un ghid care nici el nu ştie să ne spună prea multe. Pretutindeni canale adânci. Culturi întinse de Saccharum officinarum, culturi de Arachis hypogea şi altele. Am ierborizat multe plante care au rămas la institut să le prepare şi să le primesc la Pekin. Seara merg cu Huan să vedem parcul Poporului, din apropiere. Marele parc are multe pavilioane deschise şi unele acoperite. Într-un loc dansează costumaţi în mătăsuri şi cu umbrele. Am trecut pe la acvariile cu peşti, unde era foarte multă lume. Expus, un schelet de balenă. Alături, un mare teatru de păpuşi, unde se juca o operă în miniatură, cu un împărat cu barbă lungă şi multe femei gureşe, costumate. Am trecut apoi la pavilionul acoperit al şahiştilor. Mi-ar fi plăcut să fie cu mine fiii şi nepoţii mei şahişti! Într-o despărţitură mare, cu sute de privitori pe scaune, se juca un meci la masă (cu arbitru) şi fiecare mişcare se fixa pe tabloul de pe perete de către o persoană cu o prăjină. În alt loc, separat cu barieră, un tânăr juca cu patru deodată. În altă secţie mare erau şahişti la măsuţe, doi câte doi. Foarte interesant. Fiind sâmbătă seara, ora 8, mişună multă lume: tineri, bătrâni, copii. Prăvăliile deschise. Restaurantele şi cafenelele se închid numai la 12 noaptea. Sosit la hotel, am făcut bagajele, căci mâine dimineaţă plecăm cu avionul la 7,30 spre Uhan. Abia apuc să scap din acest Canton cu clima atât de nesănătoasă: tot timpul ceaţă, nori, ploaie, căldură umedă.
A venit un nou grup de turişti sovietici, alţi patru germani şi un mare grup de chinezi din America, în vizită.
6 aprilie, Canton
Duminică dimineaţă mă scol la 5, dejunăm după program, ca să plecăm la aeroport. Dar vine secretara şi anunţă că plecarea se amână din cauza ceţii groase. Tot aştept cu bagajele pregătite. Între timp, am dat să-mi usuce cămaşa, tricoul şi vesta care erau pe mine, ude de transpiraţie, unui băiat de serviciu. Bacşişul l-a refuzat cu indignare! La 12 suntem tot aici, iau masa. Plecarea se amână pe mâine.
7 aprilie, Wuhan
Plecăm cu avionul de 6,35 şi intrăm în negură deasă. Am dormit şi mă deştept când facem escală la Hancion. Continuăm zborul pe lângă un fluviu şi linia ferată, peste oraşul mare cu multe clădiri noi. Împrejurimile cultivate cu orez. Peisaj miniaturist minunat. Colinele plantate cu ceai. Apoi se dizolvă peisajul în deluşoare verzi şi văi largi cu orezării. Urcăm deasupra norilor. Aici sus e soare, peste marea de nori Cumulus. Trecem peste munţi înalţi cu coaste împădurite. Apoi, o întinsă regiune insulară cu meandrele unui fluviu. Se văd sate fără copaci. Apare podul nou peste fluviul Jangtze. După un zbor de 859 km, am sosit la Uhan pe la ora 10. La aeroport mă primeşte profesorul Fenghwai Chen, directorul grădinii botanice, cu secretara locală a Academiei. Aerogara, şi aici, împodobită din belşug cu plante în ghivece: Brassica cu flori galbene, Dahlia, Chrysanthemum frutescens, Orchideea Pajus şi altele. Mergem la hotel. Stabilim programul şederii mele de 6 zile aici. Stau apoi mult de vorbă cu profesorul Chen, care vorbeşte bine engleza. I-am vorbit despre sistemul filogenetic introdus în Grădina botanică din Cluj, idee care i-a plăcut. El a început să organizeze aici o grădină botanică, după ce a lucrat şi la Nanking. Şi el e de părere că o grădină botanică trebuie să fie un muzeu de plante vii şi nu un teren de experienţe pomologice, horticole, forestiere, agricole. Luăm masa jos, în restaurant. După o odihnă de 2 ore, vizităm noul pod, adevărat miracol tehnic. Sunt primit oficial de direcţie şi purtat cu ascensorul la toate etajele. Este o construcţie grandioasă peste maiestosul fluviu Jangtze. Lemnăria podelelor este de Cunninghamia. Trecem apoi cu maşina la capătul podului dinspre Hanian, unde ne fotografiem. Ne înapoiem la hotel, unde sunt mulţi ruşi cu familiile. Sunt obosit, mă odihnesc puţin. După cină merg la spital, pentru o erupţie ce-a apărut. Temperatura 37,2°. Mă examinează doi medici, îmi prescriu o pudră, Ipecacuana şi vitamina C.
8 aprilie, Uhan
Dimineaţa mă scol la 7 odihnit. Profesorul Chen vine mai târziu. Plecăm cu maşina la parcul lacului Tun-Hu. Trecem prin oraşul vechi, apoi peste poduri. Mergem printr-un imens cartier nou, cu clădiri publice, institute de cercetări medicale, şcoli. Sumedenie de camioane cară pietriş pentru construirea drumurilor late, betonate, numeroase. La 45 km de oraş, ajungem la giganticul parc al Poporului, lângă imensul lac Tun-Hu. Platani, salcâmi, cireşi şi altele în floare şi specii lemnoase, necunoscute mie. Ne oprim pe ploaie la pavilionul mare, în stil chinezesc, simplu şi frumos. Ne lasă cu greu înăuntru. Luăm o limonadă şi vederi cu parcul Uhan. Ne întoarcem pe ploaie, luăm masa. Mă odihnesc şi merg iarăşi la spital. Seara am invitaţie la un varieteu cu program chinezesc ales. Directorul mi-a înfipt în piept o insignă a operei. În pauză am plecat, fiind foarte obosit.
9 aprilie, Uhan
Vizităm grădina botanică în formaţie, cu suprafaţa de 300 ha, la 50 de minute depărtare de oraş. Mă primesc ceremonios toţi botaniştii şi grădinarii. Profesorul Chen îmi vorbeşte despre grădina botanică din Nanking, pe care a organizat-o după război şi despre cea din Lu-Shan, pe care a refăcut-o. Sute de lucrători mută tufe, sapă, plivesc, nivelează. Notez unele plante cultivate: Kerria japonica, Phlox drummondii, Broussonetia, Cyclamen, Brassica oleracea var. acephala, Gypsophila paniculata, Dianthus chinensis, Ruta graveoleus, Azalee, Chrysanthemum frutescens şi multe altele.
Vizitez biblioteca, deocamdată mică, dar posedând lucrări recente: japoneze, engleze, franceze, ruse, germane etc. Au 105 reviste abonate curent, dintre care 60 chineze şi japoneze. Mă înapoiez obosit la hotel, cu profesorul care a stat tot timpul cu mine.
10 aprilie, Uhan
Vizită la Universitate. Sunt primit de decan şi de tot corpul profesoral de la departamentul de biologie. Ne-am înţeles englezeşte şi, prin interpret, franţuzeşte. Ne-am fotografiat. La amiază prezint filmele cu grădina botanică şi Retezatul. După-masă, conferinţă la hotel cu 7 botanişti. Discutăm metodele fitosociologice, pledez pentru metoda Braun-Blanquet. Seara, reprezentaţie dată de baletul operelor din Pekin şi Uhan. Spectacol foarte frumos, dar bizar. Costume minunate, joc perfect. La început, dansuri din Pekin, Manciuria, Kukunar, Mongolia, apoi opera din Uhan a prezentat o poveste cu un împărat şi fata mandarinului, care nu voia să se mărite cu el. A urmat povestea maimuţelor, cu jonglerii extraordinare, dat de opera din Pekin.
11 aprilie, Uhan
Vizită la uzine.
12 aprilie, Uhan
Dimineaţa, cu doi secretari, vizităm un parc public, ce pare neglijat. Este prea încărcat cu clădiri, pavilioane, poduri, remize. Stâncării în stil chinezesc, plantate cu crizanteme. Notez buruienile. Unele plante cultivate: Rhododendron, Verbena, Calendula, Brassica, Primula, Wistaria (în floare), Matthiola, Chrysanthemum frutescens, Cercis, Cheiranthus, Antirrhinium, Solanum (cu boabe roşii), Rosa, Nerium oleander. Portarii prind muşte cu o mică lopăţică verde de sârmă. Aceasta intră în programul de luptă împotriva ţânţarilor, muştelor, şoarecilor şi păsărilor. După-masă mergem la temple. În principalul templu cu Budha gras, un călugăr bătrân mormăie rugăciuni, acompaniat de sunet de clopot, gong şi tobă. Trecem prin galeria statuilor grozav de impresionantă: 500 de statui de lohani, un Budha cu 1.000 de braţe şi 1.000 de ochi, alte statui călări şi dihănii. Lumânări fumegă pretutindeni. Alături o grădină elegantă cu locuinţa minunată a şefului religiei. Ne întoarcem la hotel printre oamenii care mişună şi facem bagajele. Cina, la 6,30, pentru a putea merge la spectacolul dat de baletul operei din Tokyo. Prezenţi toţi cunoscuţii mei din serile precedente. Cuvântare introductivă din partea conducătorului japonez, tradusă la microfon în chinezeşte. Pentru mine amândouă sunt „chinezeşti”. Aplauze furtunoase când spune că asiaticii îi întrec pe apuseni (europeni). Sunt de acord cu ei. Primul punct este povestea lupului care vrea să mănânce animale de pădure, dar este prins, legat şi dus la un gospodar. Urmează „Les Fées” cu muzică de Ceaikovski. Drăguţ. Urmează povestea „Fata cu părul alb”. O poveste cu un proprietar funciar rău, care oprimă sătenii. Un bătrân e dus la curte şi bătut pentru datorii. Fata lui e răpită. Iubitul ei fuge în munţi la partizani. Nu aştept sfârşitul, plec la 9,30.
13 aprilie, Uhan
Mă scol la şase şi termin bagajele. La 7,30, micul dejun. Nu plecăm azi, ci numai mâine. După-masă vizităm o interesantă expoziţie de flori, într-un parc nou. Sub formă de copăcei mutilaţi: Pinus thumbergii, Rhododendron, Macinia, Prunus mume, Podocarpus, Wistaria, Acer, Picea excelsa şi altele. Pajişte în parc ca la Hanceu. Tulipe slabe, mici, pentru prima dată în China, un câmp de Paeonia fruticosa. E un parc modern, frumos, cu drumuri late asfaltate, bănci de piatră, pergole late. Multe Prunus mume, Cedrus deodara, Cercis chinensis, Persica vulgaris. Intrăm apoi într-o drogherie chineză, cu profesorul Chen. Au Hippocampus brevirostris. Cumpăr cuib de rândunică, tonic importat din Burma, ginseng cultivat în Manciuria şi rădăcină de Rheum palmatum din provincia Gense. Ginseng este Panax ginseng, mai sunt Panax quinquifolia şi Panax sindoginseng.
14 aprilie, Pekin
Deşteptarea la 7, micul dejun. Plecăm la aeroport cu profesorul Chen şi cu doi secretari. Aeroportul foarte frumos, cu multe plante decorative: Poinsetia, Chrysanthemum frutescens, Rhododendron molle. Cumpăr revista “Pictural China” 1958 nr. 2, cu articolul “Gardening in Miniature”, despre “penching”, adică “ghiveci cu vederi”, după artişti. Plecarea spre Pekin la 10,30. Zborul va dura trei ore şi jumătate. Despărţire duioasă de profesorul Chen, directorul grădinii botanice din Uhan. Zburăm întâi peste giganticul Wuhan nou, cu lacuri, clădiri imense, râuri, munţi înalţi. Intrăm în nori, urcăm până la 1800 de metri. După două ore de zbor se vede iar pământul: câmpie cu multe sate regulate, sure, uneori fâşii verzi. Balansări, cădem în goluri, trebuie să ne legăm. Urmează uriaşe terenuri inundate. Câmpuri de cultură mari, probabil colectivizate. Multe sate inundate, acoperite cu mâl. Avionul execută un dans macabru. Se vede adevăratul canal imperial cu diguri late, galbene. Apoi aşezări întinse, sate cu copaci, dese fabrici mari. Sosim la aeroportul Pekin la 2,30. Ne aşteaptă secretarul biroului Academiei Sinica. Aerogara, de asemenea împodobită cu Chrysanthemum frutescens, Rhododendroni. Şoseaua spre Pekin, 20 de km, perfect betonată. Acum se plantează pe margini de către studenţi, prin muncă voluntară. Sute de oameni nivelează pământul încă lipsit de vegetaţie. Copacii n-au înverzit încă. E abia sfârşit de iarnă! Sosim la hotelul Pekin, după ce am citit pe drum corespondenţa de la Turi, şi de la ceilalţi ai mei, din Timişoara şi Cluj. Secretarul a adus şi fotografiile de la grădiniţa de copii şi căminul Sun Jat-Sen din Sanghai. Obosit şi emoţionat de corespondenţa primită, nu pot dormi. Ieri a fost duminica Tomii şi eu habar n-am avut de Paşti, fără clopotele Învierii Domnului!
15 aprilie, Pekin
Mă scol neodihnit. Pe la 11 ieşim în oraş. Cumpăr o revistă despre grădini chinezeşti. Ne plimbăm în piaţă cu nenumărate prăvălii, cu mărfuri variate: încălţăminte, haine, obiecte de artă, ceasuri etc. Printre ele un fel de bufete cu bucătării populare. Pe strada principală, într-un magazin de lux, obiecte româneşti ca vai de lume. Slab ne prezentăm! Soseşte scrisoare de la Iaşi şi de la Academia R.P.R. Nu-mi pot obţine invitaţie pentru Leningrad. Să fac drumul Leningrad-Moscova din economii! Conferinţa tradusă în chineză e tipărită. Nu pot dormi nici după masă, mă simt obosit şi slăbit. Fac corespondenţa pentru acasă, lui Piu pentru frumoasa lui scrisoare. Seara mă culc devreme.
16 aprilie, Pekin
Stau acasă, scriu. După masă vizita profesorului Yu, directorul grădinii botanice, până la ora 6. Stabilim programul până în 2 mai. Conferinţa mea va avea loc în cadrul “societăţii botanice”, duminică, 27 aprilie, la ora 9 dimineaţa.
1. Probleme botanice din România, cu diafilmul grădina botanică din Cluj.
2. Protecţia monumentelor naturii cu diafilmul “Retezatul” şi “Muntele Găina”.
Traducerea textului conferinţei a doua făcută de Huan va fi revăzută de profesorul Yü, căruia i-am dat “catalogul de seminţe” al Grădinii botanice din Cluj, “Ghidul Grădinii Botanice” de Ţopa şi “Arborii şi arbuştii” mei tipărit scandalos de Editura Agro-silvică.
17 aprilie, Pekin
Dimineaţa fac corespondenţă. La 11,30 vizităm “Templul cerului”. Totul e din lemn, nici un cui de fier. Extraordinar! Acoperişul în cobalt. Patru coloane de 19 m înălţime aduse din Junnan reprezintă anotimpurile, 12 coloane roşii reprezintă lunile anului. Aici aduceau împăraţii jertfe pentru rod. În parc, exemplare bătrâne de Thuja şi Juniperus. Printre pietrele pavajului din curte, numeroase buruieni pe care le-am colectat. Vizităm apoi o foarte interesantă expoziţie a minelor şi minereurilor. Întâlnim pe turiştii şi turistele venite din Berlin. Ne bucurăm cu toţii, ei aleargă la mine. Mergem apoi prin plantaţiile de Juniperus bătrâni, la templul “Sanctuarul din Hoanku”, rotund, cu sculpturi în lemn, decorat cu cobalt, pietre roşii şi verzi, cu balauri. E colosal, cu 8 altare de piatră!
După masă încerc să dorm. Nu merge. Tot la Turi şi la ai mei mă gândesc. Primesc scrisoare de la Puiu din Bucureşti, ce-a colindat pe la Nanking. Dimineaţa am primit 250 de yuani de la Academia Sinica (onorariu pentru cele 6 conferinţe ce le-am ţinut la Nanking).
18 aprilie, Pekin.
Dimineaţa vizită la Palatul de iarnă şi la lacul gigantic. La dreapta sunt trei pavilioane, acum muzeu, cu picturi înfăţişând dinastia Ming şi un muzeu arheologic-istoric, cu minunate obiecte de metal şi porţelan. Scriu şi eu în albumul vizitatorilor. Cu barca acoperită trecem lacul, la galeria lungă de 200 de metri şi aproape de poarta opusă, vedem în vase foarte largi colecţia de peşti monstruoşi, fantastici. Copii se joacă. Multe pavilioane sunt transformate în restaurante populare, foarte curate. Şi parcul e foarte curat, măturat. Sunt nespus de frumoase tufele de Forsythia ce înfloresc acum, ca şi piersicii, caişii, prunii chinezeşti, Prunus triloba, Cerasus communis şi altele, în masă. În vârful insulei se află o pagodă ciudată, la care m-am urcat la prima mea vizită la Pekin. La prânz, în sala de restaurant, iarăşi ungurii întâlniţi, care mă salută, apoi ruşi, englezi, vietnamezi, japonezi. Zadarnic încerc să dorm după masă. La 6 mergem la spitalul unde am mai fost. Doctoriţa, cu multă bunăvoinţă, constată că totul e în ordine. La magazinul mare, de stat, cumpăr mărunţişuri. Nu îndrăznesc să cumpăr ceva mătăsuri fără ajutor feminin.
(fragmente)
|
