|
IONEL PANAIT
SÂNZÂIENE
Fântâna din marginea vântului s-a umplut de frunze rătăcite din clepsidra aruncată în mirarea noastră de-o pasăre uitată în coloritul nopţii.
Amurgul a intrat în biserici prin vitralii acolo o picătură de sânge s-a ridicat în mirarea preasfinţilor.
* * *
În creştere palidă lumină de toamnă caută prin ultime pâlpâiri, de prin sălcii alunecarea Dunării înspre cărarea sărată de moarte a Mării Negre.
* * *
Pe linia apusului de soare-n râu pădurea cu şoaptele nopţii s-a adunat între stele şi păsări.
* * *
Îţi mai trimit rugăciunile copilăriei pe altare cu greieri şi nuferi... departe sunt în toamna de vise.
* * *
Am şi nu am somnul meu dar te-ntreb pe tine de vise.
* * *
Mugurul de nuc a fugit din bruma primăverii se-ntorc pe stele îmbrăţişările noastre din iarnă în gara uitată în plecări un copil alungă amintirile viitorului.
* * *
Tu nu mai eşti, tată, un portavion de albe păsări, tu mă mai iartă tată… sunt mai greu cu un portavion de vise în călătoriile nepotului tău.
|