|
GHEORGHE MOCUŢA
PREGĂTIRI PENTRU MAREA CĂLĂTORIE
«Insă întâi trebuie să faci o altă călătorie şi să ajungi la tărâmul lui Hades şi al înfricoşătoarei Persefona, să te sfătuieşti cu sufletul tebanului Tyresias, proorocul orb cu mintea limpede ; deşi e mort, Persefona i-a dăruit numai lui stăpânire asupra minţii sale, în vreme ce umbrele celelalte sunt fără minte»
(Odiseea)
într-o dimineaţă de ianuarie a noului mileniu
m-am trezit mai devreme şi am început să scriu
de mult timp îmi stă pe limbă vârtejul acestor cuvinte
necruţătoare
le pierd gustul pe măsură ce le mâzgălesc pe hârtie
nu m-am oprit din scris până nu m-am eliberat de
cruzimea lor
de la o vreme mi-a încolţit în minte ideea pregătirilor
pentru marea călătorie
de atunci înaintez în memorie ca pe un limb
pierdut în mare
mi-am cercetat cu încredere părinţii familia
mi-am cercetat cu sfială prietenii rămaşi
i-am cercetat cu o undă de îndoială pe filosofi pe preoţi
pe nebuni pe marginali
i-am cercetat cu scârbă pe politicieni şi pe conducătorii
acestei lumi
care scapă totul de sub control
şi m-am cutremurat.
m-am cercetat pe mine şi m-am cutremurat.
părinţii sunt un pumn de ţărână acum dar prezenţa lor
a fost mai elocventă decât moartea.
mi-au vorbit în vis mi-au trimis semne prin îngeri
prin întâmplările petrecute şi prin semnele lăsate de tata
în biblia veche a familiei.
prin semnele lăsate de mama pe trupul meu fragil
când mi-a dat sângele ei m-au ţinut în perfuzii
ca să nu mor după naştere pregătindu-mă pentru numărul
de iluzionism al vieţii. mama se săturase de mine
dar încă se mai ruga fără speranţă
doctorii ridicau din umeri apoi au renunţat.
şi ea a început să mă urască eram o povară prea grea
pentru călătoria lor.
mama mă ura ca o mamă care îşi vedea propriul trup schingiuit
propriul suflet părăsit pe cărările sălbăticite ale vieții.
de la ea am moştenit obsesiile şi himerele
m-au urmărit o viaţă întreagă ca nişte erinii.
eriniile îmi şoptesc şi acum: mama îşi dorise o fată un ajutor
era epuizată de bărbații din jurul ei.
după ce am scăpat de penele rele ale copilăriei
tata a început să-mi exploreze sensibilitatea
vorbindu-mi de Dumnezeu şi de îngeri.
vedea că nu voi fi un bun plugar
vedea că sunt rodul târziu al rănii sale din război
vedea totul cu ochii unui moromete blajin citea biblia
se încovoia sub vremi şi profeţea colhozul nu e bun nu o să ţină
multă vreme se fură ca în codru. aduna cu sfinţenie firimiturile
de pâine albă
şi profeţea vom mânca pită neagră comuniştii distrug caii
şi pământurile taie lizierele şi se leapădă de Dumnezeu.
din când în când noaptea avea coşmaruri visa că îi fură caii
atelajul şi plugul
până într-o zi când a obosit şi le-a dat de bunăvoie.
tata m-a iubit în felul lui deşi nu şi-a pus speranţe în mine
ghionturile şi loviturile lui erau urmate de căinţă
vorbea cu un zâmbet amar despre viitor n-am înţeles niciodată
de ce zâmbea când ne prevestea nenorocirile
zâmbetul acela îmi dă şi acum forță pentru marea călătorie
ştia că voi fi un bun aluat pentru frământarea nenorocirilor lumii
părinţii mei au murit pe rând în pragul bătrâneţii
după ce au împlinit 60 de ani
au privit sfârşitul cu scepticism apoi cu tot mai multă încredere
credinţa i-a călit pentru marea călătorie.
(azi noapte câinii lătrau dinspre cimitir s-au luptat cu vântul
şi cu hergheliile nopţii şi le-au învins.
nu aş fi bănuit că această primăvară timpurie şi febrilă
mă va împinge atât de mult în purgatoriul subconştientului.)
despre soţia şi băiatul meu de şaisprezece ani nu voi vorbi acum
ei ar accepta cu greu pregătirile pentru marea călătorie
şi le-ar confunda cu vacanţele din fiecare an
cu lenea plimbările odihna tratamentul la izvoarele
cu ape minerale
somnul dolcele farniente din staţiunile de odihnă
concediile petrecute la munte şi la mare
în camerele sordide ale sindicatului
călătoriile cu maşina (îi văd şi acum crispaţi pentru prima dată
în faţa mării neliniştite
o mamă tânără cu copilul ei mic şi bolnăvicios privind golul acela
conştienţi că aşteaptă ceva apoi zbuciumul valurilor
jocul urmele şterse castelele de nisip fascinându-i zile în şir
ca o chemare interioară
până când un prieten s-a înecat la neptun
salvându-şi copiii pe aceeaşi plajă unde ieşisem şi noi
cu o lună-nainte)
II.
prietenii mei scriitorii mi-au fost mereu un sprijin în proiectul
marii călătorii aş spune chiar că m-au pus pe fugă m-au ajutat
textele lor îmi spuneau întotdeauna mai mult decât viaţa lor
searbădă plină de frustrări şi de vicii (nu spunea prozatorul cu
pipă că scriitorul român e bun numai mort ?) cu cât sunt
mai instruiţi oamenii se lasă mai uşor pradă sentimentelor
scriitorii sunt şi ei capabili de ură de invidie şi de angoasă
pe care în cel mai bun caz le sublimează în discursuri
lustruite apetisante
când nu sunt bolnavi sunt în stare să îşi fure obsesiile
să le dea o cu totul altă înfăţișare. eu însumi am găsit
la poeţi frământări care am crezut că mă traversează.
sunt bântuit de personajele vii ale utopiilor şi ele
nu mă împiedică să-mi construiesc propria mea utopie.
a trecut multă vreme până mi-am găsit demonul ce
trebuia exorcizat.
era în mine şi ei m-au ajutat să-l descopăr. m-au ajutat
e un fel de a spune pentru că au reuşit numai atunci
când au devenit cinici şi răi. necruţători. m-am întristat
când mă cicăleau apoi i-am contrazis până am pus din nou
stăpânire pe duhul meu încercând să-l domolesc. e greu
să-ţi domesticeşti spiritul. mai ales când ţi se spune
că el este în mod fatal păgân. în copilărie la un ignat
am cunoscut un personaj ciudat un marginal inteligent
şi cinic aciuat în casa unchiului meu pentru o vreme.
un marginal care mi-a sugerat la cei zece ani ai mei
că pentru a deveni poet trebuie să fac următorul exerciţiu :
în timpul rugăciunii la masă eu să-mi bolborosesc
propria mea rugăciune să nu o urmez pe a celorlalţi.
cred că era diavolul însuşi demonul unei alte creaţii.
atunci mi-am luat inima în dinţi şi i-am condamnat pe toţi
la moarte. am început să mă gândesc la mine ca la un altul.
bunului Dumnezeu care ne-a creat nu-i place decât
o singură creaţie. celelalte sunt vane şi inutile.
literatura este o invenţie diabolică pentru că descoperind-o
la alţii nu o poţi imita. lectura e o plăcere frumoasă şi
inutilă. trebuie să-ţi inoculeze cineva microbul cum a făcut-o
acel paria
şi în felul acesta te gândeşti cum să-l imiţi pe Dumnezeu.
în acelaşi timp scrii fără să te plictiseşti imitându-i pe alţii.
într-o lume a alterităţii tu trebuia să-ţi cauţi propria identitate.
vechiul principiu al imitaţiei clasicilor era mai sănătos.
te obliga să imiţi supravegheat adică să fii tu însuţi
în timp ce îl cauţi pe Dumnezeu. păcat că a dispărut odată
cu clasicismul. nu poţi să începi pregătirile pentru marea călătorie
fără să-i vizitezi pe clasici. chiar dacă par pozitivi şi patetici
grandilocvenţi şi serioşi.
pe vremea lor literatura era folositoare te pregătea pentru
marea călătorie.
astăzi literatura este plină de capcane care încearcă să o salveze
de plictis dar cu atât mai inutil. ea nu te pregăteşte pentru nimic
decât pentru sedentarism şi interpretări pozitive pentru televiziune
şi semantică pentru dispariţia limbajului. pentru limbajul dispariţiei.
a-ţi găsi limbajul este un semn că poţi începe pregătirile pentru
marea călătorie.
să dispari în propria ta limbă în propria ta gură în propriul tău
punct.
iluzia marii călătorii : să-l găseşti pe Dumnezeu în timp ce
te pregăteşti să abandonezi căutarea. să regăseşti omul.
III
(trecerea numelor la index)
noi plăsmuim cuvinte dar ştim că ele au
o parte ascunsă nevăzută
aşa cum omul ascunde în el un chip nemuritor
omul e pecetea lui Dumnezeu se spune
iar cuvântul este pecetea omului
aşadar cuvintele sunt tot atât de pieritoare
şi mincinoase
ca şi chipul omului celui căzut şi îngenunchiat
iar frumuseţea lor este umbră şi vis
dacă Isus a fost partea vizibilă a lui Dumnezeu
cei care L-au văzut pe Isus au primit binecuvântarea
de a-L recrea
din partea vizibilă a părţii vizibile
astfel încât cuvintele sunt cioburile pe care călcăm
atunci când căutăm Logosul
şi ne amintim în visele şi plăsmuirile noastre
de Cuvântul Lui
care este tunet nevăzut
şi fulger care ne despică
şi ne luminează uneori cugetul
căci abia ele iluminările sunt partea văzută
a părții Lui nevăzute
pe care apoi cuvintele noastre aşa pieritoare
şi mincinoase cum sunt
le pot închega din neant
iar numele noastre cele sluţite sunt peceţile trufiei
de a fi El
de a cuteza să-L vedem pe Cel Nevăzut
de a cuteza să-L pipăim pe Cel Neatins
şi tot aşa numele noastre ioan vasile gheorghe
francisc florin dorel romulus viorel nicolae şi mihai
nu sunt decât instinctul unui imitatio
nu sunt decât cioburile pe care călcăm
când vrem să rostim numele Lui
şi ne amintim de visele şi plăsmuirile
viselor şi plăsmuirilor celor care au rostit numele Lui
şi tot aşa
numele celor care cutează de a imita creaţiunea
nu sunt demne de a fi rostite
şi sunt puse aici la index.
IV.
acum când viaţa aruncă la coş retorica speranţei
acum când speranţa aruncă la coş scrisorile de dragoste
ale veacului
pe care eu însumi l-am traversat pe jumătate
înviorat de opiul cărţilor stau în mijlocul camerei
înconjurat de manuscrise şi hărţi
bântuit de strigoiul călătoriilor din familie:
mai întâi călătoria bunicului în primul război mondial
mărşăluind printre soldaţii imperiului prin babelul
de ordine nemţeşti ungureşti italieneşti
ţăranii români luaţi de la plug în opinci şi duşi în cetatea
aradului
luptând pentru drăguţul de împărat în italia
împinşi apoi în primele linii pe frontul din galiţia şi rusia
închizând primul cerc al călătoriilor familiei
odată cu delegarea unui mocuţesc la alba iulia.
al doilea cerc e un ocol al suferinţei
l-a împlinit tata în al doilea război mondial
a trecut prutul apoi nistrul a văzut bordeiele mujicilor
şi colhozurile uniunii sovietice
a muşcat ţărâna lângă krivoirog a simţit în coapsă
schijele brandului rusesc. după o lună de spital de campanie
prin rusia ucraina polonia şi slovacia
cunoaşte tratamentul medicilor austrieci şi nemţi în inima
vienei.
celelalte călătorii ale strămoşilor mei nu le-am cunoscut
ei au fost legaţi de glie de stăpân de meridianul şi paralela
locului
ei au migrat numai după calendarul furnicilor şi al ciocârliei
după bunul obicei al grofilor de a-şi pierde averile la cărţi
ei au îngrăşat pământul dintre tisa şi târnave
l-au bătătorit mai întâi cu tălpile crăpate l-au frământat
cu palmele bătătorite
încât şi acum mai simt junghiul rănilor lor în palmele mele
mai simt biciul stăpânilor şi sudoarea plăcută a cailor
mai simt răscoala din sufletul lor în ritmul horei şi al doinei
al dorului de ducă al poftei imense de a-mi transporta trupul
dincolo de cortina de fier a existenţei mele.
se ştie foarte bine cum se putea călători pe vremea lui ceauşescu
(cu tramvaiul dorinţei cu balonul lecturii cu metroul şopârlelor
cu monoraidul fanteziei)
în anii-lumină noi pionierii am învăţat economia planificată
ne luam angajamente adunam sticle şi borcane fier vechi
creşteam viermi de mătase
îi ajutam pe ţărani să-şi adune recoltele să-şi depăşească planul
(în această horă prinde-te măi frate/ cincinalu-n patru ani şi
jumătate)
n-am prea înţeles de ce eram numai nepoţi de daci şi de romani
pentru că noi eram şi urmaşii chiaburilor şi ai bandiţilor de la
canal
noi eram şi nepoţii deiţinuţilor politici ai deportaților din bărăgan
ai ţăranilor care nu voiau să intre în întovărăşire nici în ruptul capului.
ne-au învăţat de mici să ne manifestăm ura şi dispreţul de fii
ai clasei muncitoare
iar mâna okrotitoare a partidului mâna tovarăşului şi a tovarăşei
ne mângâiau pe creştet eram evidenţiaţi de crăpau duşmanii poporului
primeam insigne diplome şi distincţii în faţa careului unităţii
(odată m-am bătut cu prietenul meu cel mai bun pentru o insignă)
pe vremea aceea noi călătoream în străinătate numai prin
reprezentanţii noştri
în caleşti cu regina angliei în china şi coreea pe stadioane imense
aclamaţi de rasa galbenă de tovarăşii de drum
noi pionierii şi uteciştii străbăteam ţara într-o veselie
vizitam ctitoriile epocii de aur scorniceştii şi muzeele partidului
în realitate ne opream la mănăstiri aprindeam o lumânare
străbăteam oraşele vechi priveam cu admiraţie arta burgheză
decadentă provocatoare
în jurul focului de tabără totul degenera sub privirea înţelegătoare
a profilor ne iniţiam în bancuri şi în beţie.
în liceu eram duşi pe traseul vizitelor de lucru aşteptările erau lungi
spuneam bancuri jucam bâza fetele leşinau în arşiţa ciclului menstrual
până apărea limuzina ca o natură moartă cu dalmaţieni
pe legea mea tovarăşul şi tovarăşa erau însoţiţi de doi dalmaţieni superbi
ca să nu mai vorbim de securişti şi miliţie iar noi fluturam mâinile
şi strigam ura până ne-apuca ura.
V.
la optsprezece ani băteam de unul singur cărările
dealurile şiriei şi munţii zărandului cu un rucsac de conserve ieftine în spate
pe vremea aceea începusem să notez ceva într-un carnet virgin.
mai înălţam zmee mai potoleam dorinţele fierbinţi
mai supravegheam libidoul de fiară încolţită de inconştient
mă hăituiam singur mă pedepseam cu setea descopeream asceza
îmi căutam un sens mă prinsesem ca un fluture rătăcit
în plasa de spaime a adolescenţei gândul sinuciderii nu îmi era străin.
mi-am provocat destinul dormind o noapte în podul unei case părăsite
lângă troiţa feredeului. după lăsarea întunericului buhele şi liliecii
au invadat podul părăsit. ochii lor mă urmăreau ca o rază de laser.
duhurile dănţuiau în întuneric în tufişuri mişunau fiarele.
în răstimpuri aprindeam lanterna scăpăram un chibrit ţipam spre duhurile nopţii
mă rugam în surdină îl căutam în suflet pe Dumnezeu.
nu îndrăzneam să adorm priveam coşmarul fără să clipesc
în tainiţa inimii s-a aprins luminiţa groazei.
am săpat o galerie în întunericul de granit mă aflam în inima
unui vârtej.
sclipirile reci ale lunii m-au săgetat prin fisurile acoperişului.
eram ciutura cu lanţul rupt scăpată în fântână de o mână neîndemânatică.
nu reuşeam să mă trezesc din coşmar.
abia dimineaţa după un somn adânc şi scurt am simţit muşcătura nopţii
şi am oblojit-o în pacea pădurii. soarele mi-a dăruit cea mai frumoasă zi.
l-am lăudat pe Dumnezeu şi am pornit la drum cu lacrimi în ochi.
după nenumărate rătăciri în labirintul pădurii pe cărările nemarcate ale highişului
am ajuns la cabană. m-a scos la liman un vânător.
se speriase de mine ca de o fiară.
marea călătorie nu e nici iluzie nici vis. e imensa putere pe care ţi-o dă
exercițiul răbdării. începând de azi nu-mi mai contrazic semenii.
nu-i mai frecventez pe filosofi.
nu-mi mai cheltuiesc inutil energia. pregătirile pentru marea călătorie
au început prin descătuşarea unor forţe subtile
puterea celui umil a celui slab a celui învins care întinde mâna
după un bănuţ. de mâine voi porni singur în marea călătorie.
de fapt a începe marea călătorie înseamnă a te pregăti să o începi.
iar a părăsi această lume este numai o iluzie
înseamnă a te pregăti să o părăseşti.
încep pregătirile
un lung şir de renunţări
la cafea la fumat la alcool la bucuriile trupului
la drogul sufletului
la prieteni
la literatură
la somnul de după amiază.
veghez.
îmi supraveghez mişcările.
îmi priveghez trupul îi pipăi semnele particulare.
îi pândesc înălţarea. poticnelile.
cuget la mine ca la un altul.
VI.
apoi am devenit dascăl într-un sat şvăbesc pe graniţa de vest
odată când lucram cu elevii la cultura de sfeclă
o fată a făcut pipi în ungaria. căutând un tufiş nu şi-a dat seama
că arătura proaspătă era chiar fâşia de frontieră.
noi dascălii am rămas sideraţi de cât de uşor se putea înşela vigilenţa
soldaţilor pe vremea culesului. zilnic
câte o familie de şvabi o tăia spre occident
tractoriştii o tăiau cu tractoarele şi maşinile agricole
profitând de neatenţia soldatului
ciobanii o tăiau cu turmele de oi alţii călare alţii cu dacia
inventivitatea oamenilor nu avea limită: fackelman rieger taubert
endres ziemermann faludi luputz franz theresia şi armin
walter herta hannelore winfried norbert manfred christa erika
într-o zi nu s-a mai întors nici directorul şcolii din ungaria
plecase cu micul trafic. le-au găsit dacia abandonată într-o parcare.
viaţa mea e marcată de acele călătorii organizate până în cele
mai mici amănunte
de activişti simpatici de organizatori de grupă de detaşament
şi de unitate
hălăduiam prin muzeele patriei şi nu înţelegeam trecerea
de la o orânduire la alta şi mai ales trecerea la feudalismul
multilateral dezvoltat
nici bruiajul beatles-ilor la europa liberă
hălăduiam prin muzee căci patria era un muzeu imaginar
(făcut după planurile şi imaginaţia activiştilor de partid)
în care nu auzeam ce vedeam.
poveştile bunicilor erau străbătute de un fir roşu
istoria era rescrisă între coperţile tari ale operelor complete
ale tovarăşului dirijat de tovarăşa dincolo de care se întrezăreau
muşchii de oţel ai lui schwartzeneger
umflaţi de propagandă şi de salamul cu soia al poeziilor patriotice
îmi încercam şi eu muşchii pe şantierele patriei
îmi acordam auzul fin la chemarea de tată a omului nou
îmi pritoceam vocea cu mobilizatoare cântece de brigadier
eram în stare să-i provoc la skanderbeg pe capitalişti
aşa am ajuns să port o corespondență cu un pionier francez
până am ajuns să-i cunosc în carne şi oase pe annie & michel
ajunşi în lungile lor călătorii la porţile orientului
où tout est pris à la legère
i-am cunoscut şi am plâns i-am îmbrăţişat şi am plâns
am râs împreună şi am plâns
pe platoul padiş am băut cafea naturală adusă de ei şi am plâns
în timp ce priveam cu coada ochiului spre maşina lor
spre adidaşii lor spre cortul lor termoizolant spre ţigările fine.
atunci i-am condamnat pe toţi la moarte lentă (comunismu n-o
muritu/ numo ţâr s-o hodinitu) pe activişti şi pe conducător
pe propagandişti şi pe lichele atunci mi-am riscat pielea
şi i-am găzduit pe michel & annie & nicolas fără să anunţ miliţia
şi am pornit cu ei o călătorie prin ţară pe cheile turzii la mănăstiri
pe urmele lui dracula în bistriţa şi la castelul bran şi am văzut
că patria arată cu totul altfel dintr-un renault 21
i-am văzut pe copiii patriei întinzând mâna după ciungam
şi ciocolată
i-am văzut pe militarii patriei şi pe miliţieni arătându-ne politicos
drumul
numai pentru un bic sau un pachet de gauloises
i-am văzut pe chelnerii patriei scoţând bucatele şi vinurile alese
(numai pentru străini) în separeul restaurantelor
atunci mi-am dat seama că toate călătoriile mele cu rucsacul în spate
cu bucătăria în portbagajul daciei sunt doar umbră şi vis
atunci am început să-i trimit scrisori lui virgil ierunca din bekescsaba
şi apelul unui veteran de război (care semna moşulică fără frică)
la regele mihai până când şefu de post mi-a retras paşaportul
de micul trafic
(mă' profesore îţi iubeşti ţara ? cum să n-o iubesc?
atunci ce cauţi în ungaria? medicamente şi rama pentru copil
uită care-i treaba ne-am gândit la tine să ne aduci nişte ziare
a doua zi am predat singur paşaportul)
dar chiar şi aşa între cele două filme artistice ale săptămânii
puteam să călătoresc pe aripile lecturii
nimeni nu mă împiedica să gust peripeţiile lui ulise
ori călătoriile lui gulliver ori alice în ţara minunilor
să citesc românia literară, orizont, magazinul istoric, săptămâna
şi luceafărul
mai era şi teleenciclopedia când călătoream fericit ca un prinţ
în aşternut mai era şi panorama pe programul unguresc (l-au arătat
odată pe ceauşescu ştergându-se pe furiş la gură cu faţa de masă)
pe vremea aceea bunii cetăţeni erau cetăţenii decedaţi
mai erau şi cărţile lui buzura şi cărţile lui breban mai erau noica
şi mircea eliade dacă aveai pile la librăreasă
în capul listei era şefu de post şi primarul.
mai era şi cenaclul uniunii tineretului comunist unde ţara repeta
în cor cu băunescu poezii şi cântece interzise până atunci sau
repetabila povară
dar mai erau grupul phoenix motanul arpagic poporul vegetal
moartea citeşte ziarul mai erau monica lovinescu & virgil ierunca
era o stereofonie în ţară de vibrau şi caloriferele în blocuri.
când aprindeam noaptea becul în baie se trezea radioul cu paraziţi
al bunicului: aici e radio europa liberă !
încât am început să mă blazez şi în preajma îmbulzelii din decembrie
ajunsesem să urăsc călătoriile.
acum stau în mijlocul camerei înconjurat de manuscrise şi hărţi
bântuit de strigoiul călătoriilor din tinereţe
ceva îmi spune că nu mai are nici un rost
trupul meu nu mai are nici o tragere de inimă
iar inima e mai bătrână decât trupul
în creier mi s-a cuibărit un stigmat
stigmatul vizei schengen pe continentul virgin al uitării.
toate călătoriile de până acum au fost o carceră a sufletului meu
o valiză închisă în care schimburile sufletului meu s-au îmbâcsit
şi îl sufocă
peisajele pe care le-am văzut îmi produc acum o necontenită greaţă
pe măsură ce îmi amintesc de ele.
şi asta pentru că am făcut eforturi prea mari
mi-am sacrificat mereu familia economiile şi prietenii
n-am ascultat de sfaturile binevoitoare.
am ajuns într-un mare impas şi cred că acum marea călătorie e ratată.
ceea ce nu mă împiedică să încep pregătirile pentru marea călătorie
pentru că ea nu e un voiaj oarecare nu e o plimbare pentru a-ţi face siesta.
nu este ocolul pământului nici al propriei camere
nu ai nevoie de bilet nici de bagaje pentru marea călătorie
nici de paşaport nici de viză nici de valută.
marea călătorie e ca romanul lui proust
începe acolo unde se termină textul. (vine într-o zi la tine îngerul
şi îţi şopteşte ceva la ureche)
începe acolo unde se termină sforăriile şi vorbăria
nu ai nevoie de emoţie de fior
orice dorinţă s-a scurs din tine
iar despărţirea e o şoaptă misterioasă care se îndepărtează
e o monedă aruncată în aer
nu apuci să o vezi dacă
e cap sau pajură.
VII.
asemeni sufletului tebanului tiresias (proorocul orb cu mintea
limpede) a călătorit inconfortabilul meu prieten omul muntelui
când a urcat în primul tren ce a oprit în gara făgăraş.
golise sticlele din casa unui prieten privirea îi era tulbure
nu mai vedea decât arătătorul lui platon.
noi îl credeam mort şi el colinda cărările muntelui
urmărind arătătorul lui platon
pe măsură ce se trezea din amorţeală degetul lui platon îi arăta
alte semne.
luase urmele himerei.
instinctul nu-l putea înşela picioarele erau sigure.
asemeni sufletului tebanului tiresias prietenul meu căuta
cu îndârjire
sufletul tatălui său dispărut cu ani în urmă pe munte.
mintea fiului e torturată de neodihna lui.
cum să găseşti urma umbrei părăsite de trup ?
numai lui i-a dat persephona puterea de a urmări trei zile himera.
noi îl credeam mort şi el îşi pierdea urma pe cărările îngheţate.
nici nu se împrimăvărase şi nefericitul meu prieten a luat urmele
himerei. pe măsură ce mintea i se limpezea se afunda în singurătate
ca într-o peşteră.
ce călătorie poate fi aceasta
când cu limba îngroşată şi ochii împăinjeniţi de efort
nu vezi nimic decât spatele plin de vânătăi
al vâslaşului din faţa ta
nu auzi decât bubuitul tobei şi vocea de tunet
a ajutorului de cârmaci
nu simți decât dogoarea soarelui şi biciul egipteanului
bine hrănit
trezindu-te din agonia febrilă a frigurilor
nu simţi decât arsura mâinilor bătătorite pe rama noduroasă
din lemn negeluit
nu simţi decât adierea alizeului din mările sudului
nu visezi noaptea decât cătunul tău liniştit de pescari
clipele de iubire ochii verzi ai iubitei şi copilul sprinţar
până într-o zi când profitând de schimbarea lanţurilor
de la picioare
de molima care decimează echipajul
te revolţi.
te trezeşti apoi pe o plută în larg legănat în derivă
fără vâsle
cu un burduf de apă dulce drămuită vreme de cinci zile
cu tovarăşii tăi de călătorie.
adormi şi te trezeşti din leşin
delirezi cu ochii deschişi arătând spre o iluzorie insulă
a fericiţilor
nu strigi de frică să nu ajungi hrană peştilor
doamne ce călătorie mai e şi asta
să nu vezi malul cu verdeaţă şi să nu guşti din plăcerea
anilor tinereţii
să nu poţi gusta din mărul ispitei al melancoliei al unei osânde
trecătoare.
în bătătura casei părinteşti
se bifurcă potecile
se încrucişează cărările inimii şi ale minţii
generaţii de copii au luat urma părinţilor
spre marea călătorie
aşa cum câinele ia urma vânatului.
VIII.
cel mai frumos lucru : împlineşti o vârstă rotundă
şi eşti sărbătorit de prieteni
vin prietenii la tine beau îţi aduc libaţii
te aşează în centrul atenţiei şi ei devin spectatorii
care te privesc de pe margine
apoi se împart în grupuri bisericuţe parohii
şi încep să bârfească
încep să se îndoiască de tine
te socotesc demn de ideea lor despre sacrificiu
au un adevărat cult pentru sacrificiul tău.
împlineşti o vârstă şi vin la tine fantomele trecutului
îţi aduc muzica stranie a tinereţii
îţi aduc susurul plăcut al singurului izvor
unde se întâlnesc elefanţii şi leii să se adape
pe timp de secetă (odată cu umbrele nopţii
armonia se strică imensele patrupede urlă înfiorător
leii se năpustesc şi le sfâşie carnea dulce
sub privirile sălbatice ale coioţilor)
vine la tine fratele tău la sfârşitul petrecerii
şi îţi şopteşte noi trăim în lumi diferite
vine la tine câinele tău pe întuneric îţi linge mâinile
şi te trezeşte din visare
vine într-un târziu iubita îţi acoperă ochii
cu degetele ei subţiri te împresoară cu mâinile ei
delicate şi reci abia dacă ţi se cuibăreşte la piept
şi dispare.
împlineşti o vârstă şi vine la tine îngerul
te ţine de mână
ca pe un balon cu heliu te trage uşor în sus
spre visele prietenilor şi ale cunoscuţilor
ale fiului
până nu vă mai vedeţi
până sunteţi un punct care pune capăt pregătirilor.
începe marea călătorie
|
