|
EUGEN D. POPIN
PORTRET CU VULPE TOMNATICĂ
în vreme ce satul doarme
iar poetul întârzie la masa de scris
o vulpe –
care nu se deosebeşte cu nimic
de oricare alta –
se opreşte în faţa uşii de sticlă
şi priveşte curioasă înăuntru
pentru ca mai apoi
să revină mereu
şi mereu
până când
într-o seară
a dat de înţeles
ca a sosit momentul
să i se deschidă şi ei
abia după ce poetul
a pus punct
şi a tras perdeaua
şireata a rostit în limba ei:
„vulpoi nesuferit şi urât!”
PARALELE
fiecare dimineaţă
îşi începe drumul undeva în infinit...
...aşezaţi dinaintea ceaiului fierbinte
alcătuim din verdele său delicat
şi din aroma de iasomie
o altă natură abstractă
adăpostind-o mai apoi atent
în memoria zilei
ACASĂ
o să vi se pară ciudat
dar mie nu mi-e dor
nici de maidanul copilăriei
nici de birtul unde am băut întâia bere
nici de gârla unde am învăţat să înot
şi nici de biserica unde l-am întâlnit întâia oară pe Dumnezeu
toate astea
sunt tot timpul cu mine
şi eu
tot timpul cu ele
DOMICILIU DE REZERVĂ
am încetat să pun întrebări
să-mi mai pun întrebări
în consecinţă
mi-am construit un domiciliu de rezervă
locul unde să mă pot retrage
ori de câte ori
nu mai pot să aplaud
să zâmbesc euforic
să dansez pe sârmă
ori să cojesc la comandă castane fierbinţi
desigur
domiciliul meu de rezervă
e un loc doar de privit
la muze
la lilieci
la convingeri
şi de respirat –
care e şi nu e un lux
aşadar
evit să presupun
CONFESIUNEA UMBREI
ca şi când nu s-ar fi întrerupt niciodată
povestea bătrânului Marco
îşi făcu pe neaşteptate loc sub cerul
care începea să se lumineze...
rătăcind undeva într-o margine de noapte
aproape că renunţasem
a mai răsfoi manuscrisele prăfuite
cu pagini roase de vremuri
mirosul lor greu
şi anii întemniţaţi
între coperţile
cu cartonul scofâlcit
mă chemau însă iarăşi la spovedanie...
aşezat pe treptele din faţa bisericii
Marco privea razele dimineţii
după o vreme îmi făcu semn să-l urmez
mergea înainte tăcut
dezlegând senin taină după taină
tulburând tăcerea
cu scârţâitul penetrant al portalurilor grele
... aproape de amiază
de jur împrejur
doar hurducăitul groaznic
al camioanelor
care transportau nisip de la râu
Tolvădia – Garmisch-Partenkirchen, 2008
ÎNŢELEPŢII APOCALIPSEI
vremurile
în care duminica
aproape toată suflarea târgului
mergea la slujba de dimineaţă
străbătând cu pas grăbit
strada mare
la umbra castanilor bătrâni
vremurile acelea
chipurile zâmbitoare
şi castanii
au fost de mult îngropate
în cimitirul de rădăcini
de pe strada mare
săpat cu osârdie de înţelepţii apocalipsei
pentru care
erau la mare preţ
doar idolii de mucava
şi nucile din ciocul ciorilor
UN POET PROVINCIAL
nici tata
nici bunicul
nici străbunicul
n-au apucat să ajungă bogaţi
ar fi meschin să neg
fireşte că mi-am dorit
o vilă cu baie în marmură albă de Carrara
şi armături aurite
concedii în Seychelles
şi vreo câteva sute de cai putere
în garajul de la subsol
de reuşit
am reuşit doar
să mă simt bine
în pielea mea de poet provincial
KIRCHWAI ÎN BANAT
conaţionalilor mei
fanfara
va străbate iarăşi precum la sărbători
străzile şi străduţele
azi
de dimineaţă
sunt însă cu toţii în biserică
îşi rostesc rugăciunile împreună
doar bunicul
rămâne uitat
în surâsul său împietrit
pretutindeni plutesc în aer
arome îmbietoare de friptură şi prăjituri
cu toţii sărbătoresc şi dansează
doar străbunicul
se odihneşte netulburat
în miezul tăcerii sale
JURNAL BAVAREZ
1. (înserare)
tandru
soarele alunecă încet în dansul umbrelor
tăcuţi
Alpii se pierd în splendoarea nopţii
oraşul
se cufundă în sine însuşi
1991, Bad Tölz
2. (Zugspitze)
la poale
păşunea pustie
ascunzându-şi goliciunea sub roua proaspătă
mai apoi
ritmul semeţ şi egal
de paşi
şi ecouri
de pe ţeastă
sudoarea
şiroind pe spinare în jos
la vremea amiezii
crucea aurită şi singuratică
veghind la poarta cerului
2003, Garmisch-Partenkirchen
|
