|
TRAIAN PINTILIE
SUNT ÎNCĂ VIU
Afle raiul meu natal – sunt încă viu,
Încălzească-mi fruntea cu săruturi
Unde altă dată şfichiuit de vânturi
Flutura spre largu-i păru-mi auriu.
Rătăcesc de tânăr şi plătesc tributul
Unui piept prea scrijelit cu doruri,
De-o copilărie risipită-n zboruri
Care astăzi nu-mi mai ştiu trecutul.
Îşi zburleşte-n mine coama aspră vina
Sub viforniţa părerilor de rău
Că s-a-nfiripat aiurea rostul meu
Pe coclauri ce-mi sugrumă rădăcina.
Dar de toate astea eu am să mă vindec,
Noapte după noapte, cât mi-ar fi de greu,
Înroşind cămaşa, chiar cu trupul meu
Zare după zare am să spintec.
Mă voi smulge din asfaltul citadin,
Evadarea şi-a înfipt în mine colţii,
Voi fi iar hoinar sub largul bolţii
Unui cer pe care-n ochi abia-l mai ţin.
Nu te teme, raiule natal, mi-e dor
Cât tot satului de mine laolaltă,
N-am uitat o clipă-n praguri cum tresaltă
Şarpele pârâului răcoritor.
Am să mă întorc pe când se coace via,
Tu aşteaptă-mă, o! rai nemărginit,
N-ai să şti în veci cât te-am iubit
Şi-n ce conturi mi-am depus copilăria.
STAMPĂ
O ! lume a subpodurilor,
Cer prăbuşit în sus
Prin pântecul gol al pământului,
Ce vise nemaivisate pui tu
Sub perina nopţii
De-o crapă inegal ţipătul lunii.
O ! abisuri ale speciei
De sub perfecte constelaţii.
În somnul unui copil
Infernale trenuri
Mutilează trecerea clipei
Şi ochi pecetluiţi cu veşnic
Aprinse cercuri de aramă
Îşi caută mântuirea
În tabelul lui Mendeleev.
Doamne,
Nu mai fugi de noi,
Că am obosit căutându-te.
TABLOU DE VAN GOGH
Atât de albastre priviri,
Tablou de Van Gogh,
Sinucideri de gesturi subţiri
Interzis bolero –
Primejdii de foc,
Glezna prin ele trecu,
Carnea furată de joc
Abia de mai spune un nu.
Feşe târzii de zăpadă
Cineva o să pună pe răni,
Miroase a flori de livadă
Şi ceaiul adoarme în căni.
SINGUR
Ca o panteră cu dinţii de jad
Viaţa mă rupe în hălci, mă mănâncă,
Eu mă tot ridic şi cad, mă ridic şi cad
Şi sunt atât de singur pe stâncă.
Ce s-o fi-ntâmplat ... nimeni n-aude!
Deşi urlu de durere, deşi cândva
Pe când merele Edenului erau crude
Mai era cu mine, totuşi, cineva.
Mă pipăi şi coastele mele nu-s toate
Şi mi se face un dor superb de cea
Care-mi lipseşte şi se zbate
Atât de departe de fiinţa mea.
Noroc că vine seara, vine iarăşi seara
Şi una din stele va avea frumos chip,
Măcar la noapte poate scap de gheara
Care-mi aleargă urmele pe un ţărm de nisip.
AER DE TOAMNĂ
Flacără cu picioarele lungi –
Cum îmi arzi tu ochii
Să mă vindeci de forme
La ţărmul unei foste mări!
Părul tău ca o fugă de cai –
Cum îmi biciuieşte el amintirile!
În urma ta vin pescăruşii
Să-şi facă din pieptul meu corabie
Pentru naufragii.
Aer de toamnă trece prin tuburi
Şi-mi cântă ceva nelămurit
Despre venirea frigului.
Ieşi din tine...
Mi-a spus codobatura serii
Şi vino în urma mea.
Ia-te după ochii copacilor,
Dă din fostele tale mâini,
Nu vezi că ai aripi?!
Îndrăzneşte zborul,
Că vârste cu ochii subţiri
Îţi pândesc şoldul mustos
Cum dinţii arşiţelor glezna gazelei
Prin nisipul deşertului.
Vindecă-te şi vino în urma mea –
Altfel, răstignit vei sfârşi
Pe zboruri de fluturi,
Mi-a spus codobatura, dar eu
Am rămas sub copacul memoriei
Cu somnul uitat
În nopţile altui timp
Să-mi reneg ursitoarele.
Nisipul plajelor
Îmi tot bea alergarea
Şi la capăt : iluzia
În formă de ciutură,
Visând răcoarea nesăpatelor încă
Fântâni.
ZILE
Confuză,
Pe spirale ameţitoare
Aluneci din braţele nopţii,
Te prăbuşeşti speriată de vis,
Bâjbâi prin întuneric
Şi tremuri.
Îţi acoperi nesomnul
Cu piei crude
De animal abia ucis
Şi liniştea ta
Nu mai e întreagă demult.
Zile cu faţa schimonosită
Îţi ceartă trecutul,
Drumurile te ademenesc
Mereu fără nici un sfârşit.
Palmele mele-ţi sărută genunchii
Cu-amintiri de care mi-e dor
Şi nici un solstiţiu
N-o să-ţi mai vindece rănile –
Pentru că prea te-am iubit.
VINO
Vino, întâmplare de aramă
Şi alunecă-mi peste frunte
Împrăştiind râuri de gânduri.
Mai zideşte-mă pe xilofonul
Celor zece fericiri
Trecute prin aromele nopţii,
Răcoreşte-mi dogoarea obrajilor
Luminând privirea albastră,
Ocean în care te-aştept
Cu nepreţuite daruri pe corăbii.
Vino şi află
Cum peşti în adâncuri,
Cu alge pe ochi, suspinând,
Spintecă dureros apele.
|
