|
LEO BUTNARU
PSALM
Poezia e puternică
nu şi atotputernică
doar prin atare nuanţă deosebindu-se de
dumnezeiesc. Dar şi ea
nu are început şi sfârşit
precum lumina vie sau
neantul tainic. Esenţa ei
e de nepătruns. Simplă şi misterioasă concomitent
ea, fragila, poate insufla sentimentul de ocrotire
şi linişte. Iată de ce
este necesar să vă aflaţi mereu
în stare superioară propriei efemerităţi
simţind permanent în sine propria poezie care
concomitent
e şi cea cosmică
fără început şi fără sfârşit
ca lumina vie
sau
ca neantul întunecos...
ÎNCÂT
Omul e atât de neştiutor,
dar mai ales – hazliu
sau poate – iresponsabil
încât
poate spune orice,
spre exemplu:
nemurire.
MEMORIA PERLEI
Netrebnicul a dat mărgăritare
porcilor.
Din fericire
perlele nu şi-au pierdut memoria
instinctul
atavismul originii
astfel că toate au redevenit
fire de nisip.
ACUM UN TIMP
Acum un timp
acum o dimineaţă sau o amiază
o chindie, un amurg, o seară
sau un miez de noapte
mi-am dorit foarte mult să scriu un poem
şi (vezi ceva mai sus) chiar l-am scris...
Doamne Dumnezeule
a cărui respiraţie sporeşte
presiunea atmosferică
iartă-mi indiscreţia şi, posibil,
impertinenţa
dar îndrăznesc să întreb:
Chiar atât de pe înţeles să-ţi fiu eu Ţie?...
CEAPĂ ÎN PAHAR
cel ce pune pe pervazul ferestrei
un pahar cu apă
în el
cu o ceapă
cel ce face aceasta
chiar dacă nu e poet
sau filosof mistic
bineînţeles că – străfulgerător! surprinzător! –
poate ajunge cu gândul la
imaginea unei dominante cupole de biserică
pentru că este imprevizibilă intuiţia asociativă
sugestivă (nu ştiu dacă şi pe aici
nu ar fi condimentat Freud...) –
– pentru că în genere
poezia ce pare să nu se dezvăluie sufletului
conştiinţei unor oameni
dar care
există totuşi mereu în firea lor
de unde şi tresărirea de spaimă a bietului boschetar care
în gara de nord dă cu pumnul vlăguit în
micuţa cupolă a unei cepe
să o sfarme pentru hrană – teama
că ar săvârşi un păcat
doamne iartă
CELULA
Undeva
plouă în graal-potirul
probabil anihilându-se deja şi ultimele celule din
jertfelnicul sânge. Nu se ştie dacă vreun însetat
goli-va cupa; poate că
din izbirea ploii stropii săriţi din ea adapă spicul
înainte pe pârgă
de altfel şi el îndestulat de îmbelşugata ploaie
presupunerea nefiind decât pentru a sugera
că graalul s-ar putea afla în lan de grâne sălbatice
pe unde nu trece cosaşul –
sau că e prea devreme
sau că-i „prea târziu pentru cosit.”*
...După ce amiaza arameană soarbe
goleşte de pura apă a ploii potirul
uşoara adiere a vântului înserării sună din vasul sfânt
ca din scoica din ocarina mitului propriu-zis
şi nu este exclus chemarea să o audă doar
Iosif – cel ce adunase sângele în care
ploaia o fi anihilat
şi cea din urmă celulă din sângele
dumnezeiesc.
___________
*Vers de Paul Celan.
ANTOLOGII
1. incompatibilităţi
...prinse între copertele antologiilor
unele poeme dor căţărător pe pereţi ca
degetele muşcate de o uşă izbită cu putere.
2. toată cealaltă poezie posibilă
...iar faţă de marea carte unică
faţă de marea
şi poate că definitiva antologie de poeme a lumii
toată cealaltă poezie posibilă – oricând şi oriunde – este
ca o inimă
sau ca o minune în afara trupului;
ca o heterotopie a universului ce-şi are inima
în afara sa – toată cealaltă poezie posibilă...
ORCHESTRA
Răsare luna şi
la suprafaţa mării apare
orchestra de alămuri a nefericitului „Titanic”.
|
