|
FRIEDRICH NIETZSCHE
Din munţii nalţi
Epodă
Amiaz-a vieţii! Ceas sărbătoresc!
Grădină-n vară!
Febrilă, fericire-adast-afară: –
De prieteni, zi şi noapte, mă gătesc.
Veniţi! E vremea! Cum să vă zoresc?
Nu pentru voi, gheţarul sur îşi pune-odor
De roze roşii?
Azi vă doresc torenţii, furtunoşii;
Izbindu-se-n tării, azi vânt şi nor
Vă caută urma din înaltul zbor.
Pe culmea naltă, masă v-aşternui: –
De hău, de stele,
Au cine mai aproape stă de ele?
Tărâmul meu – întins cum altul nu-i!
Iar mierea mea – am dat s-o guste cui?.....
– Prieteni, aţi venit! – Dar eu nu sunt
Râvnitul? Cine?
Azi şovăiţi – ci cârcotiţi mai bine!
Acela – nu-s? La chip şi la veşmânt?
Şi ce vă sunt – acela nu mai sunt?
Sunt oare altul? Mie-mi sunt străin?
Gonit din mine?
Un luptător ce-ades s-a-nvins pe sine?
Şi s-a luptat cu propriul lui destin,
Şi propriul lui triumf i-a fost un chin?
M-am îndemnat doar spre suflări de ger?
Hrănind deprinderi
De urs, pe îngheţatele întinderi,
Uitând de rugă, de blestem, de cer,
De om? Nălucă pe-un gheţar sever?
– Prieteni vechi! Şi spaimă, şi mult dor
Cumplit v-apasă!
Plecaţi! Aici – nu sunteţi voi acasă:
Aici, pe-un rece şi pustiu pripor –
Doar capră neagră eşti, şi vânător.
Un vânător stângaci sunt azi! – Priviţi
Ce-ntins mi-e arcul!
Cel mai viteaz fu cel ce-nvinse largul – –:
Dar vai! Săgeata-i rea cum nu-ntâlniţi
Nici una, – sănătos e să fugiţi!.....
Plecaţi deci? – Piept, ai plâns destul, oricum
Speranţa-i vie:
Deschis la noi prieteni pragu-ţi fie!
Pe-i vechi să-i laşi! Li-e amintirea fum!
Din tânăr ieri – mai tânăr eşti acum!
Ce ne-a legat cândva, un singur ţel, –
Ce pot să-nsemne,
Acum, ale iubirii stinse semne?
Sunt ca un pergament: pregeţi niţel
să le atingi, – se mistuie ca el.
Cum să-i numesc? – ei nu-s mai prieteni, vai! –
Stafii de prieteni!
Îmi bat în piept şi-n geam ca nişte cetini
Şi-mi zic: "Am fost prieteni totuşi! Vai!" –
– Pălit cuvânt, miros de roze-aveai!
Vis al juneţii, te-ai denaturat!
Voiam doar una:
Afinii mei să se preschimbe-ntruna –
Î m b ă t r â n i n d, s-au tot îndepărtat:
Doar cin’ se schimbă mi-e apropiat.
Amiaz-a vieţii! Zvâcnet tineresc!
Grădină-n vară!
Febrilă, fericire-adast-afară!
De prieteni, zi şi noapte, mă gătesc!
De prieteni noi! E vremea! Vă doresc!
* *
*
Sfârşit e cântu-acesta – doruri moi
Le-a stins în gură
Un mag, ortac la ceas de cotitură,
Prietenul de-amiază – nu-l ştiţi voi –
Pe la nămiezi, din unu furăm doi.....
Comun triumf serbăm azi pe nălţimi:
Sub lauri proaspeţi
Stă Zarathustra, oaspete-ntre oaspeţi!
Surâs revelă hâdele cortini,
Încep nuntiri de bezne cu lumini.....
Traducere din limba germană de
SIMION DĂNILĂ
(Opere complete, Editura Hestia, Timişoara, vol. 6,
2005, p. 169-171; traducere revizuită)
|
