|
EUGEN EVU
POEM
Nicio întrebare nu e culpabilă.
Uneori ridic bolta cu fruntea şi săgetez lumina centrală.
Roiuri de aur zburat cad ca grindina pe grădinile zeilor.
Cuvintele iau trup şi resimt durerile lor.
Niciun răspuns nu e vinovat,
doar de sine.
ADIO SOMN
Adio somn pronaos celui mare
La mările arate de catarge
Nu vom sosi spre dimineţi cu soare
Şi nici ploioase ca o-mbrăţişare
Săratul gust al vieţii şi cel dulce
Se va fi stins, din arderea prea mare
Femeia sânii n-o să şi-i mai culce
Pe braţele de după descleştare
Nimeni pândind în vis nu va privi
Încremenita zeului sfârşeală
Cum prada-şi vede-n clipa de-a muri
Flămândul vânător a-ndestulare
Erai latent în mine-mi ca lumină
Din noaptea cea dintâi, cea născătoare
Te-o resorbi primordia divină
Altoi şi sieşi hrană-nnoitoare?
BALADESCĂ
Zglobiu, un norişor pe tandru vânt
Pe imprudenţa lui unduitoare
Mă-înduioşă pe câmpul beat de floare
Paloarea şi torpoarea din cuvânt
La ce să iarăşi aflu ce-am uitat
Şi n-am atins ce-n sus ni se refuză
Din încolţitul cuget o ecluză
Pe care păstrăvi bat însângerat
Dinspre păduri spăimosul sorb năluce
Wagnerian, prin jaruri nu mai caut
Să-mi sară-n spate drumul? Orbul flaut
Vicleanul Pan l-agită, la răscruce
Tu, dulce zvon sălbăticit de turme
Răspunzi cât să îmi fie sacru leac
Îşi strigă cucul numele sărac
Pe fast ecou ce fi-va să se curme ...
ALEAN ŞI ALINARE
Gândirea-n cercuri tot mai largi te minte
Cerul din ape, cerul din cuvinte
Nici jos, nici sus i-aducerea-aminte
Memoria profană,-n sacru-s sfinte
Ce este şi a fost mai dinainte
Roiuri stelare recele-fierbinte
Noian rotind a Timpului sorginte
Privirea le sărută Hiacint e
Al Visului trezindu-ne spre moarte –
Hierofania paginii din Carte.
Uimiri şi dumeriri, uitând Misterul
Să-şi vindece nesaţiul lumii cerul
Şi dăinuind fiinţa-n nefiinţă
Transcende-ntre credinţă şi ştiinţă
Tu, suflete-al luminilor bătrâne
Eşti iubitor cum Dumnezeu de Sine.
Foamea şi setea, dor ce arde-n mine
A dăinui prin Dainele Divine
Fiinţa se visează să ne-alinte
Alean şi-alienare
prin cuvinte...
Iubesc prin oglindire, zeu şi zee,
Sunt Omul, vânător de curcubee.
MIEL AL DURERII...
Miel al durerii ce-ai tăcut prin vârste
Te-aud la înverzirile pascale
Barbar misterul gnozei sincretiste
Atroce-ţi pregăteşte magic-triste
Ritualul înjunghierii, sublunare...
Plâns de copil al speciei bătrâne !
Te-aud la înnoirea primăverii
Altoi nevindecat, cereşti suspine,
Logos străpuns ca rit al învierii...
Cuvânt tăiat, căzut din cer, cuţit
Ca milenara morţii preoţime
Zei canibali pretins divinei Crime
Să-ţi primenească hramul răsucit
Miel al iubirii ce din nemurime
Sub stigme-abaţi vărsările de sânge
Ca indulgenţe! ... (nu le-aude Nime !)
Măcel pascal! Tu, inimă, nu-mi plânge,
Plăcute morţii jertfele sunt crime.
Păstorii orbi ai foamei mâncă turma:
Înjunghie miel-umanul. Rituală...
Întunecita spaimelor cabbală,
Sieşi oculta lege-arhetipală
Esenţa asuprită-n om o-nşeală –
Te-aud cum plângi în noi, damnat tăierii.
Celor Străini plăcută li-i dovadă.
La Moria geloasa dogmă-şi spală
De inocentul sânge-al crimei urma....
Sânge-mproşcat în cartea de zăpadă
Stelara glifă arde şi ne pradă
Prin chiar idolatria învierii.
Fiu din cuvânt născut, ci nu făcut!
Nu plânge-n vis bătrân, Miel al Durerii...
În paradis vor înflori iar merii
Gustând sămânţa cu amar ocult,
Cunoaşterii altoiul vindecării
Cel reprimit ca dar, prinos plăcut,
Se-nfrupte-n noi misteru-mpreunării.
ORIGINI
Strigă din om originea cum floarea
Miresmele şi le exhibă-n soare
Miresme cântă pe sub roiuri, boare
Sărută-n danţ, rune scânteietoare
E-un dor de-a-şi mai aducere-aminte
Melos zvonind semantice grădini
Ca să avem iertarea din cuvinte
Logos străpuns ne-ntoarce în Lumini
Roiri stelare, sori ce ard miriade
Eonii ce se-alungă şi răsar
Cu stingerea şi iarăşi vii cascade
Se-ntorc izvoruri la origini, iar şi iar.
REGNUL VIRTUAL
La urma urmei inteligenţa funcţionează
prin sugestie şi autosugestie.
Călătorim pe invizibile unde
Modulate de inimă, pe volute magnetice.
Spiralat e zborul subcuantelor.
Zborul ca un înot al fiinţei.
La urma urmei ni se ascunde
Spre a afla.
Cineva e probabil
Ne caută de asemenea.
Vin, se întorc demult fredonatele
Cântece
Ecouri sferice, uitate la trezire.
Frânturi ce ne vindecă
De inefabil.
ÎNTOARCEREA ÎN SAT
SAU CEALALTĂ MEMORIE
Unde a fost răscrucea
Piatra scrisă mă ştie.
Fagurii curg băuţi de vântul pădurii
Arse aurele peste zidurile fără de umbre
Se războiesc albinele cu viespii
Ecoul e memoria secată a Văii
Vin şi se duc vin şi se duc
Umbre de păsări frunze de nuc
Nu ştiu moşul ori tata cel tânăr
Bate coasa subţiată de fâneţe
Zemuie soare ultima răcoare
Zahărul ruginit al înnegritelor teascuri
Amintiri care nu îmi aparţin
Iată, îmi zgâlţâie inima
Tăiaţi au fost bătrânii pomi
Altoiţi din rumoarea trezitelor
Eresuri şi spaime spre ziua
Care dezgroapă din vrajă cuţitele
Nici ţipenie pe drumul în sine surpat
Invers aiurând ceasul din turn
Şi răguşit cucul
Se ceartă cu mierla
În clopotul spart
Unde noi
Ne-am iubit copilandri
Altfel decât acum
Neştiutori de-o moarte
Nici împărţită, nici a despărţirii
Singur să înfrunt
Numărul cu gheare al misterului
Dacă ai fi dacă ai mai fi
Scutură nucii neculeşi
Tânguire de cântec bătrân
Dacă ai fi dacă ai mai fi
Să frângem simplu sărutul în două
Umerii cuiburi de fluturi
Braţele ramuri ceruind ogivele
Amurgului
Visaţii copii să aibă un semn al lor
De adio
Ci sălbatică-i via piersicul
s-a prăbuşit sub sâmburii pietrelor
seara îşi alungă umbra peste vraniţă,
smeurul ghimpat şi urzicata jelanie
toate se zbat să alunge ce am fost
memorie vindecată de tumultul
sublunarei condiţii şi-n spinuri
grohăie mistreţul atroce
al unei tristeţi mai înalte ca moartea
mai grea de seminţe ca sufletul
în spatele casei de lemn
doar fântâna şi ciubărul
cu stele limpezi
licărind azimutul
celeilalte cunoaşteri.
Moşul, sau tatăl cel tânăr, bate pe vânt
subţiata coasă
eu număr bătăile inimii.
Unde a fost răscrucea
Piatra scrisă mă ştie.
La ieşirea din sat
Vis trezit din ucidere.
BEAU DIN PUMNII TĂI, FEMEIE
Scuturam de mană cerii
Sus, pe coasta lui Avram
Cărăbuşi de-arama-mierii
Zumzăind strivitu-i-am
Nucul cel de ani o sută
Îl băteam toamna cu bâta
De omizi şi iască slută
Curăţându-le ursita
Moşul număra-n inele
Arsul stelelor amnar
Au, scânteia vieţii mele
Azimut invers, barbar!
Inimă, din soare vreasc,
Ce mai caut prin melopee?
Storci amurgu-n rece teasc,
Beau din pumnii tăi, femeie ....
|
