|
EUGEN D. POPIN
UN SPIRIT EUROPEAN
După mai bine de zece ani de la prima mea întâlnire cu Bernhard Setzwein, prilejuită de alcătuirea unei antologii de poezie bavareză în grai, constat cu deosebită plăcere că scriitorul – deopotrivă romancier, dramaturg şi poet – nu şi-a schimbat deloc felul distins şi prietenos de a fi. Dimpotrivă – şi acest lucru l-am observat cu ocazia proiectelor la care am luat şi eu parte, reuşind a-l cunoaşte mai îndeaproape –, Bernhard Setzwein a rămas acelaşi intelectual de mare sensibilitate, un scriitor care, prin opera sa, încearcă să deschidă noi drumuri înspre şi dinspre scriitor, ghidat în tot ceea ce face de ceva aparte, „care trimite la spiritul est european”, el însuşi caracterizat de „o adâncime a gândului şi un rafinat simţ al umorului”, cum ar spune reputatul critic german Stefan Rammer.
Fără îndoială, Bernhard Setzwein a fost şi este un consecvent admirator al spiritului est european, nu însă un admirator pasiv, ci unul care încearcă să cunoască în profunzime culturile din estul Europei, preluând nu rareori în scrisul său tematici din respectivul areal cultural şi social. Poemele lui Bernhard Setzwein însumează tot ceea ce un text poetic trebuie să conţină; şi înainte de toate o estetică pusă în valoare cu luciditate, poezie “in purezza”. De subliniat aici că autorul nu îşi arogă astfel de atribute. Pur şi simplu acestea ţin de specificul liricii sale. Desigur, nu e exclus ca percepţia mea să pară subiectivă, ţinând seama de postura de traducător în care mă aflu, cred însă că afirmaţiile de mai sus pot fi oricând confirmate de o lectură atentă a textelor lirice ale autorului.
Iar pentru că traducerea grupajului liric de faţă are şi o poveste a sa, îmi îngădui să nu o trec sub tăcere; iat-o, în câteva cuvinte.
Atunci când, cu ceva timp în urmă, i-am propus lui Bernhard Setzwein să publice din opera sa în traducere românească, acesta mi-a pus la dispoziţie trei proze, încă inedite la vremea aceea pentru cititorul german; proze care au văzut lumina tiparului la începutul anului 2008 în revista “Banat”. La puţin timp apoi, la iniţiativa Editurii Hestia, l-am invitat pe Bernhard Setzwein să publice un volum de poezie. De data aceasta, reacţia sa aproape că nu m-a mai surprins. Chiar dacă, atât ca gest, cât şi prin conţinut, ar fi putut să pară neobişnuită.
În epistola care însoţea manuscrisul pentru Editura Hestia, Bernhard Setzwein scria, printre altele: „Aşadar, în curând va trebui să le spun cititorilor mei germani: «Dacă veţi dori să-mi citiţi noile poeme, v-a trebui neapărat să învăţaţi româneşte!» [...] Ce zici, nu-i aşa că e nostim?”
Aşadar, un scriitor german de primă mărime publică texte inedite într-o versiune românească, faptul în sine dovedind afinitatea sa pentru culturile est europene, şi nu în ultimul rând marea sa preţuire pentru limba, literatura şi cultura română. Este, cred eu, dovada cea mai elocventă că în literatură nu există naţiuni mici şi mari, ci mai degrabă putem vorbi de o singură literatură mare.
În ceea ce mă priveşte, mă consider deosebit de onorat pentru faptul că mi s-a oferit privilegiul de a traduce din opera unui spirit european de elită.
|
