|
DOINA BOGDAN-DASCĂLU
VAN GOGH
Copii ai Soarelui Suntem,
Galbene Licăriri
Uitate De stele În promisiunea Unui lan.
PANICĂ ALBĂ
În peştera Nopţii Se scutură Anii.
Au înflorit Ferestrele Lunii?
O LUNGĂ AŞTEPTARE
Doar cu ramuri De vis Deschizi
Poarta Tăcerii.
Iată, În havuze Încep Să murmure Peştii.
RUGĂ
Plăpândă E Steaua Iubirii.
Ci Nesfârşită-i Tăcerea.
RESPIRAŢIA OGLINZILOR
Din pereţi Ne ajung Înrămatele Chipuri.
Zăpezile De altădată Înfloresc –
Voci Veşnicite În propriul Ecou.
TANDREŢE
Totul Este Atât De pur,
Încât Văd aerul Cum Ne respiră.
ÎMPĂCARE
Nori lungi Mă prăbuşesc Blând Spre roşul Amurg.
Prin albia Fostului Râu Se preling Ceasurile.
PAN
Din ziarele Duse de vânt, Ne ajung Cimitire Fără de cruci.
Şi chipuri Ale nimănui, Încercănate De panică.
LUMINĂ AURORALĂ
Mă străbate Ademenitorul Cuţit Al visului.
Împrejur, Oglinzi Pânditoare Îşi sângerează Amintirile.
ÎNCEPUT DE MIŞCARE
Un soare De piatră Susţine Digul
De care Marea Se-ndepărtează Cu vâsle De trupuri.
ALBASTRELE SEMNE
Ceremonios Refugiu În Slovele Ursuze.
Departe,
Alte Stele Coboară-n Alte Lunecătoare Urme.
ECOUL UNEI ILUZII
Ochiul Deşertului Înverzeşte Veştede Oaze.
În grăbitele Peşteri, Melcii Devoră Proaspete Stele.
ARLECHIN
Plăpândele Candele Respiră Constelaţii De ceaţă.
Marele Vis Îndoaie Sticla Ferestrei.
|