|
JÁNOS SZEKERNYÉS
CORPUL UMAN – OGLINDA SPIRITULUI
Expoziţia personală a artistului plastic Elicondiu Iovan în Galeria „Mansarda” din Timişoara
De la Adam şi Eva nuditatea este un subiect fie tabu fie extravagant. Oricum, chiar de la începuturile civilizaţiei umane una din temele principale şi sursele de inspiraţie preferate ale creatorilor de frumos a fost şi a rămas nudul. Corpul feminin, ca subiect de contemplaţie artistică a atras atenţia creatorilor încă din cele mai străvechi timpuri. Artiştii din toate timpurile au manifestat un interes sporit, o atracţie deosebită pentru trupul feminin şi l-au abordat cu multă abnegaţie şi inventivitate raportându-se desigur cu stricteţe la canoanele, constrângerile, barierele şi libertismele societăţii din epoca istorică respectivă. Cu valenţele specifice metalităţilor din peroadele istorice care s-au succedat nudul feminin fost reprezentat în diferite forme şi ipostaze. Femeia-mama, femeia-zeiţa, sau femeia pur şi simplu ca reprezentant al sexului frumos. Nu este nicidecum întâmplător faptul, că statueta din fildeş de mamut, veche de 35.000 de ani, descoperită de arheologii germani în septembrie 2008 în peştera Hohls Fels de lângă oraşul Ulm înfăţişează tocmai o femeie cu bazin robust, cu fese şi sâini mari, care erau şi au rămas atributele fertilităţii, a procreaţiei şi ale maternităţii. Statueta a fost botezată de către istoricii “Venus din Hohls Fels”. Este cu aproximativ 5.000 de ani mai veche decât faimoasele figurine de tip Venus, zeităţi de sex feminin reprezentate nud, printre care se numără şi cunoscuta, mult reprodusa şi comentata “Venus de la Willendorf”. Celebra capodoperă a Antichităţii clasice, elenistice, Venus din Milo este considerată de către mulţi istorici de artă drept ceea mai perfecta reprezentare a femeii. S-ar putea concepe şi scrie o istorie a artei universale axată pe evoluţia reprezentării nudului feminin. Analizând şi comentând drumul parcurs de la tabloul Naşterea lui Venus, semnat de Sandro Botticelli până la impresioniştii francezi, respectiv până la Picasso, Dali sau Frida Kahlo şi artisţii contemporani, adepţi ai postmodernismului, ai neofiguarativului şi ai fotorealismului. În secolul al 21-lea când pornografia a pătruns în cotidian şi a atins cote maxime, abordarea artistică a nudităţii a dobândit a semnificaţie specială, amplificată ducând la o serioasă reevaluare şi regândire a explorărilor corporale prin mijloacele caracteristice, tradiţionale şi moderne ale artelor vizuale.
În contextul actual nudul, ca gen artistic, constituie o provocare, o piatră de încercare serioasă şi dificilă pentru oricare artist plastic. Fructificându-şi harul şi talentul deopotrivă în fotografie, pictură şi grafică timişoreanul Elicondiu Iovan se numără printre creatorii temerari, curajoşi, decişi şi consecvenţi, fiind intens preocupat şi fascinat de la începuturile carierei sale artistice de corpul uman şi mai ales de cel feminin. De la debutul său artistic nudul ocupă şi îndeplineşte un rol însemnat în arta sa. Constituie un leitmotiv aproape omniprezent. În viziunea şi concepţia artistului corpul feminin reprezintă un arhetip atractiv şi generos, care în mod firesc este deschis altor arhetipuri, asocierilor şi înlănţuirilor de simboluri complexe. În compoziţiile sale graficianul, pictorul şi fotograful Elicondiu Iovan exploateză şi valorifică figura feminină, ca motiv plastic primordial şi dominant, în cele mai variate ipostaze şi formule. De regulă îşi axează atenţia asupra părţilor posterioare ale corpului: redând într-o poziţie accentuat verticală silueta spatelui, conturul arcuit al mijlocului şi rotunjimea feselor. Majoritatea torsurilor, figurilor feminine sunt surprinse şi redate în articulaţiile lor mari, structurale, şi sunt aşezate cu precădere pe câte un obiect de formă cubică, care poate fi percepută ca un postament, scaun sau taburet ori ca o banală cărămidă sau piatră. Impresionează unitatea ansamblurilor oferite, care printr-o tratare şi formulare subtilă, bine stăpânită şi sigură accentuează fără echivoc volumele. Imaginea corpului feminin este scoasă în evidenţă cu o pregnanţă netă prin reordonarea unor extrase din anatomic, în context estetic. Detaliile, configuraţiile rotunjite sau alungite trimit metaforic şi la aspectul fructelor coapte, la amfore, la vasele modelate din lut, la elementele arhitecturale, la urne şi la cariatide, precum şi la formele consacrate ale instrumentelor muzicale cu coorde, care la rândul lor simbolizează perfecţiunea, echilibrul, armonia, împlinirea, naturaleţia, energia vieţii şi belşugul. Curbele şi contracurbele punctează, subliniază muzicalitatea, substratul liric al imaginlor. Elicondiu Iovan are în permanenţă în vedere relaţia dintre formă şi sens, idee şi structura plastică propriu-zisă, precum şi balansul aleatoriu între figuraţie şi non-figuraţie. În cromatică Elicondiu Iovan se limitează în general la tonurile şi gamele lapidare, estompate, selecte şi calde. Fiecare imagine în parte înseamnă o idee, un sentiment, o direcţie în formularea plastică. Zeiţa Venus, cele trei graţii din mitologia greacă şi romană, precum şi destoinicele urmaşe ale lor, sunt surprinse şi glorificate prin reliefarea formelor pline, graţioase şi atractive, convexe şi concave, într-o serie de compoziţii sugestive, a căror dinamică şi expresivitate este amplificată prin grafismele, grilele, intervenţiile gestuale de mare forţă, prin motivele inedite, plăsmuite de artist, care sunt suprapuse, trasate peste elementul fizionomic central, silueta şi volumul compact al corpului uman. Supra- şi justapunerile de planuri apar ca şi componente organice ale comunicării plastice. Exacerbarea ductului duce în unele cazuri la deformarea şi destructurarea voită a nudului în sens expresionist.
Corpul uman este un complex spaţial unic în felul său, o simbioză perfectă între volum şi formă, care întruchipează viaţa, dinamica existenţei. Prin natura şi caracterul său posedă o structură şi o desfăşurare centrifugă, formele erup din interiorul trupului, care creşte, se mişcă şi se dezvoltă în sistem spiraloid. În viziunea lui Elicondiu Iovan nudul apare nu numai ca simbolul arhetipal al frumuseţii şi a perfecţiuni, ci şi ca simbolul verticalităţii, al creşterii, al vitalităţii şi al eternităţii. Nudul rămâne pentru Elicondiu Iovan o formă sintetică, o temă de reflexii plastice asupra unităţii feminine ca matrice de frumuseţe, eleganţă, vitalitate şi energie, şi în antiteză, ca întruchiparea falsităţii, indiferenţei, făţărniciei, infidelităţii şi minciunii. Nudul reprezintă nu numai un motiv, ci şi o esenţă densă în opera lui Elicondiu Iovan.
Fiindcă ne aflăm la vernisajul unei expoziţii de fotografie, grafică şi pictură ne-am putea opri şi am putea medita asupra acelei relaţii strânse şi complicate, care a existat şi există în continuare între fotografie şi între artele cu adevărat creative, descriptive şi reproductive. Este arhicunoscut faptul că, primii mânuitori şi utalizatori ai aparatelor de fotografiat au fost tocmai pictorii profesionişti, peisagişti şi portretişti din veacul al XIX-lea. Mulţi artişti plastici au folosit şi fololesc aparatul de fotografiat, ca un instrument de lucru, ca o unealtă axiliară. Desigur raporturile s-au schimbat, s-au modificat în mod radical, în momentul în care fotografia şi-a dobândit autonomia, şi a devenit un gen sinestător în marea familie a artelor vizuale. Pregătindu-mă pentru acest vernisaj, am răsfoit scrierile eminentului critic de artă, Ernst Kállai născut în comuna Săcălaz din apropierea Timişoarei, cunoscut şi apreciat teoretician al mişcării Bauhaus, care în anii 1928-30 a redactat revista avangardistă editată la Weimar cu acelaş titlu, şi care a publicat o serie de articole şi eseuri despre relaţia dintre fotografie şi pictură. Un alt reprezentant al mişcării Bauhaus, László Moholy Nagy în anul 1927 pe coloanele publicaţiei Internationale Revue a iniţiat o polemică, o dispută tocmai pe baza studiului Malerei und Fotografie (Pictura şi fotografia) semnat de Ernst Kállai. Multe dintre enunţurile, constatările şi concluziile de acum de mai bine de opt decenii şi-au păstrat valabilitatea până în zilele noastre. Şi se pot valorifica şi în analiza lucrărilor expuse de Elicondiu Iovan în Galeria „Mansarda”. Fotografia, scrierea cu lumina excelează prin redarea fidelă şi detailată a realităţii, până ce pictura îşi pune în valoare valenţele şi calităţile prin factură, prin tuşă, prin structurile şi elementele compoziţionale, prin interpretarea şi reevaluarea imaginii. După cum se poate observa şi constata; şi în lucrările de pictură şi grafică este prezent, poate fi identificat în permanenţă pasionatul şi priceputul fotograf, Elicondiu Iovan.
Fotografiile, picturile şi lucrările grafice ale artistului Elicondiu Iovan pătrunse şi impregnate de o puternică încărcătură emoţională şi ideatică, de densităţi lăuntrice şi pulsaţii exterioare, confirmă şi susţin pe deplin afirmaţia marelui clasic al sculpturii universale, August Rodin: „In lumea infinită de forme ale naturii, pentru noi oamenii, nimic nu are mai mult caracter decât corpul uman. Uneori poate clama prospeţimea şi gingăşia unei flori involte, alteori se reclamă energia unui arc ce te lasă să presimţi descătuşarea sau alteori are sobrietatea unei urne...Dar mai cu seamă, corpul uman este oglinda spiritului – de aici rezultă marea sa frumuseţe”. Stăpânind pe deplin complexităţile tehnice ale realizării, procedeele practice oportune ale elaborării Elicondiu Iovan reuşeşte să descifreze şi să scoată pregnant şi sugestiv în evideţă în operele sale semnificaţiile moderne, contemporane ale corpului feminin.
Artistul plastic Elicondiu Iovan, membru al Filialei Timişoara a UAP, ajuns la vârsta maturităţii artistice, surprinde prin prospeţimea, pregnanţa, inventivitatea, rafinamentul şi expresivitatea compoziţiilor sale ordonate în densul şi cumprinzătorul ciclu întitulat Venusoide.
|
